însuma

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după fr. sommer)

1. a totaliza, a cuprinde, a îngloba.

complex, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. complexe, lat. complexus)

1. adj. format din mai multe părți; care întrunește mai multe idei, elemente, unități etc.
2. (mat.) număr ~ = număr format prin însumarea unui număr real cu unul imaginar.
3. s. n. întreg format din mai multe elemente.
4. ansamblu de unități (comerciale, industriale, sportive).
5. (constr.) îmbrăcăminte de etanșare din mai multe straturi izolate.
6. (med.) ansamblu de reprezentări și amintiri cu o puternică valoare sau semnificație afectivă.
7. ~ de inferioritate = sentiment de neîncredere în forțele proprii.

contor

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (după fr. compteur, germ. Kontor)

1. denumire dată unor aparate ori instrumente care măsoară, prin însumare sau înregistrare, elemente, operații sau semnale de aceeași natură.
2. aparat care înregistrează consumul de apă, de gaze, de energie electrică etc.
3. ~ de particule = detector de particule emise de un corp radioactiv.
4. (loc. subst.) ~ de apă = aparat, dispozitiv destinat măsurării volumului de apă care trece printr-o conductă sau țeavă; apometru.
5. (loc. subst.) ~ Geiger-Müller = instrument de măsurare utilizat pentru înregistrarea radiațiilor beta sau gama.

gestaltism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. gestaltisme)

1. concepție psihologică potrivit căreia fenomenele psihice reprezintă structuri, configurații integrale, realități primordiale ireductibile la o simplă însumare a elementelor componente; configuraționism, structuralism (3).

rezuma

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. résumer)

1. tr. a reda pe scurt esențialul unei expuneri.
2. a cuprinde (în sine); a însuma, a sintetiza.
3. refl. a se limita la..., a se mulțumi cu...

sumabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (cf. fr. sommable)

1. care poate fi însumat (poate fi adăugat).
2. (mat.) (despre o funcție) integrabilă; având o integrală Lebesgue.
3. (mat.) (despre o serie) convergentă.

sumativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (germ. summativ, engl. summative)

1. referitor la sumație; care se referă la sumă sau la posibilitatea de a însuma.
2. care rezultă din sau care se bazează pe însumări, totalizări de date, de concepții etc.
3. evaluare ~ă = evaluare, verificare care se concentrează pe cunoștințele și abilitățile dobândite la sfârșitul formării.