Dictionar

evantai

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. éventail)

1. obiect (semicircular) din hârtie, pene etc., cu care își fac vânt femeile.
2. în ~ = în forma unor raze care se răspândesc dintr-un punct în semicerc.
3. (fig.) ansamblu de lucrări diverse ale aceleiași categorii.
 

agestru

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. agestre)

1. formă de relief în evantai, rezultată din acumularea materialului transportat de torenți acolo unde se micșorează panta; con de dejecție.
 

ambitus

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Ambitus, lat. ambitus)

1. întindere a unei voci, a unui instrument, de la sunetul cel mai grav până la cel mai acut; diapazon (2).
2. (p. ext.) evantai, gamă (a posibilităților).
 

digitat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. digité)

1. decupat în formă de degete.
2. (despre frunze) cu foliolele dispuse în evantai, ca degetele mâinii.
 

efluviu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. effluve, lat. effluvium)

1. emanație gazoasă a unor corpuri; emanație electrică sau magnetică.
2. (fig.) curent, flux fluid, suflu.
3. descărcare electrică, de slabă luminozitate, în jurul electrozilor aflați la o tensiune înaltă.
4. defect sub forma unor linii subțiri în evantai care apare pe o peliculă cinematografică la developare, datorită unei derulări prea rapide, când pelicula se încarcă electrostatic.
 

flabel

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. flabellum)

1. (ant.) evantai mare din pene pe care îl purta un sclav.
 

flabelat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. flabellé)

1. dispus în evantai (ca frunzele de palmier); flabeliform.