OK
X
botă
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. botte)
1.
lovitură
la
scrimă
cu
floreta
sau
cu
sabia.
barbota
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (fr. barboter)
1.
(tehn.)
a
trece
forțat
un
gaz
sub
formă
de
bule
printr-un
lichid.
BOTAN-, BOTANO-
Parte de vorbire:
prefix
Etimologie: (fr. botan/o/-, cf. gr. botane)
1.
„plantă,
iarbă”.
botanic, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. botanique)
1.
adj.
referitor
la
botanică.
2.
grădină
~ă
=
grădină
unde
se
plantează
diferite
specii
de
plante
pentru
studiu.
3.
s.
f.
ramură
a
biologiei
care
studiază
regnul
vegetal;
fitologie.
botanica
Parte de vorbire:
Traducere
Etimologie:
1.
LAT
botanica
2.
FR
botanique
3.
EN
botany
4.
DE
Botanik;
Pflanzenkunde;
Pfanzenlehre;
Lehre
und
Wissenschaft
von
den
Pflanzen
5.
RU
ботaникa
6.
HU
botanika,
növénytan,
füvészet
botanică
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. botanique)
1.
știință
care
se
ocupă
cu
studiul
structurii,
funcțiunilor
și
organelor
plantelor,
cu
răspândirea
și
cu
clasificarea
lor.
botanică agricolă; agrobotanică
Parte de vorbire:
Traducere
Etimologie:
1.
LAT
agrobotanica
2.
FR
agrobotanique
3.
EN
agrobotany;
agricultural
botany
4.
DE
Agrobotanik
5.
RU
arроботaникa
6.
HU
mezőgazdasági
botanika
aciclic, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. acyclique)
1.
care
nu
are
caracter
ciclic;
care
nu
are
ciclu;
care
apare
la
intervale
neregulate;
aperiodic.
2.
(despre
flori)
cu
elemente
dispuse
în
spirală;
spiralat.
3.
(botanică)
care
nu
este
așezat
în
formă
de
verticil;
neverticilat.
4.
(despre
substanțe
organice)
care
nu
conține
nici
un
ciclu
de
atomi
în
molecula
sa.
5.
(antonim)
ciclic.
agrobotanică
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. agrobotanique)
1.
botanică
agricolă.
2.
studiul
plantelor
agricole.
agrostologie
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (germ. Agrostologie)
1.
ramură
a
botanicii
care
studiază
pășunile;
graminologie.
algolog, -ă
Parte de vorbire:
s.m.f.
Etimologie: (fr. algologue)
1.
specialist
în
algologie;
botanist
care
studiază
algele;
ficolog.
algologie
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. algologie)
1.
ramură
a
botanicii
care
studiază
algele;
ficologie.
alpinariu
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (după fr. alpinum)
1.
grădină
botanică
rezervată
culturii
florei
alpine
și
speciilor
de
plante
care
cresc
în
mod
natural
la
altitudini
mari.