abrupt, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n.  
Etimologie: (fr. abrupt, lat. abruptus)

1. I. (despre un teren) foarte înclinat; accidentat, prăpăstios.
2. (despre stil) alcătuit din elemente contrastante; inegal.
3. (bot.; despre un organ) terminat brusc.
4. II. formă de relief abruptă.
5. porțiune de teren cu pantă foarte înclinată.

albuginee

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. albuginée)

1. (anat.) membrană fibroasă alcătuită din țesut conjunctiv (conținând o cantitate mare de proteine ​​de susținere) de culoare albă, de densitate semnificativă, care înconjoară anumite organe genitale precum testiculul, ovarul, corpul cavernos și corpul spongios.

antodiu

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. anthode)

1. (bot.) inflorescență alcătuită din flori sesile înghesuite unele în altele; calatidiu, capitul.

antrachinonă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anthraquinone)

1. substanță organică din antracen, alcătuită din cristale galbene, materie primă la fabricarea unor coloranți.

argilos, -oasă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. argileux)

1. care conține sau este alcătuit din argilă; lutos.
2. (fig.) (despre oameni) pământiu la față.

armătură

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. armature, lat. armatura)

1. ansamblu de bare metalice dintr-un element de beton armat.
2. totalitatea pieselor metalice ale unor instalații alcătuite din țevi sau conducte.
3. construcție de lemn, de zidărie etc. servind la întărirea pereților unei galerii subterane.
4. fiecare dintre plăcile conducătoare ale unui condensator electric.
5. înveliș metalic protector al unui cablu electric.
6. ~ (bucală) = totalitatea părților care formează aparatul bucal al insectelor, crustaceelor.
7. (fig.) ceea ce susține, servește ca bază diferitelor părți ale unui tot; osatură (3), schelet (3).