Dictionar

edil

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. édile, lat. aedilis)

1. magistrat roman care se ocupa cu îngrijirea edificiilor, cu aprovizionarea, organizarea jocurilor etc.
2. consilier comunal într-un oraș mare cu probleme de edilitate.
 

edilitar, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. édilitaire)

1. referitor la administrația, la lucrările de interes public ale unui oraș.
 

edilitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. édilité, lat. aedilitas)

1. operă de construire și de îngrijire a edificiilor și a lucrărilor de interes public ale unui oraș.
2. disciplină cu studiul, executarea și exploatarea lucrărilor de interes public.
 

adopta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. adopter, lat. adoptare)

1. a înfia un copil.
2. a-și însuși felul de a fi al cuiva.
3. a alege cu predilecție.
4. a accepta (prin vot).
 

androtropie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (andro- + -tropie2)

1. predilecție a unor afecțiuni pentru sexul masculin.
 

bizantinism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. byzantinisme)

1. caracter, influență bizantină (în arhitectură, ornamentație).
2. stil specific culturii și artei, modului de viață și mentalității din Imperiul Bizantin; mod de a acționa prin corupție, dezordine (politică) și intrigă.
3. predilecție pentru disputele subtile și inutile.
 

crepuscular, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. crépusculaire)

1. referitor la crepuscul.
2. slab luminat, abia vizibil.
3. (despre un curent poetic din literatura italiană de la începutul sec. XX) care manifesta predilecție pentru tonurile mijlocii, pentru vagul culorii, pentru o banalitate ostentativă și un prozaism voit al expresiei.
4. (despre animale) care este activ după apusul Soarelui.
 

curul, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. curulis, fr. curule)

1. scaun ~ = scaun de onoare, încrustat cu fildeș, pe care stăteau consulul și înalții magistrați romani; magistratură ~ă = magistratură care dădea dreptul la un scaun curul; edil ~ = magistrat din Roma care se ocupă cu construcțiile.
 

dilecțiune

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. dilection, lat. dilectio)

1. dragoste tandră și pură.
2. preferință pe care o avem, uneori inconștient, pentru cineva sau pentru ceva; predilecție.
3. (var.) dilecție.