guverna

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. gouverner)

1. a exercita autoritatea politică; a conduce un stat.
2. a dirija, a conduce o navă.
3. a-și domina, a-și stăpâni (sentimentele, pasiunile etc.)
4. (despre sentimente, gânduri) a exercita o influență puternică.
5. (gram.) a impune, a cere un caz, o anumită construcție.

autoguverna

Parte de vorbire:  vb. refl.  
Etimologie: (fr. s’autogouverner)

1. a se conduce singur (fără amestec străin).

guvernabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. gouvernable)

1. ușor de guvernat, de condus.

guvernământ

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. gouvernement)

1. guvernare.
2. formă de ~ = formă de conducere politică a unui stat.
3. (în unele țări) unitate teritorial-administrativă condusă de un guvernator.

guvernamental, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. gouvernemental)

1. care aparține guvernului, privitor la guvern, care emană de la guvern.
2. care susține guvernul.
3. (antonim) neguvernamental.

guvernamentalism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. gouvernamentalisme)

1. atitudine politică constând în a susține, a aproba sistematic puterea.

guvernant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. gouvernant)

1. (cel) care guvernează.

alcade

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. alcade, sp. alcalde)

1. magistrat municipal în Spania.
2. primar, guvernator indian în Anzi (Peru).
3. (var.) alcalde.

antiguvernamental, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. antigouvernemental)

1. care se opune sau combate politica guvernului; împotriva guvernului.
2. (antonim) proguvernamental.

antirepublicanism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. antirépublicanisme)

1. sistem care se opune doctrinelor republicane sau republicii ca formă de guvernământ; politică antirepublicană.

autocrație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. autocratie, gr. autokrateia)

1. formă de guvernare în care întreaga putere este concentrată în mâna unei singure persoane; tiranie, absolutism.
2. stat cu o asemenea formă de guvernare.

autonomie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. autonomie, lat. autonomia)

1. (fil.) faptul de a se supune legilor, normelor proprii, de a dispune liber de propria voință.
2. drept de a se guverna sau administra prin organe proprii, în anumite domenii, în cadrul unui stat condus de o putere centrală.
3. autoconducere.
4. distanță maximă pe care o poate parcurge o navă sau timpul maxim de zbor al unui avion (elicopter) fără refacerea plinurilor de combustibil.
5. calitate a unui cuvânt de a avea un sens lexical deplin.

bipartism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bipartisme)

1. formă de guvernământ constituită din două partide politice.