răceală

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (răci + -eală)

1. temperatură scăzută a aerului; frig.
2. senzație de frig.
3. (fig.) lipsă de însuflețire sau de entuziasm; apatie, indiferență, nepăsare.
4. boală cauzată de supunerea organismului la acțiunea frigului.

crăceală

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (crăci + -eală)

1. (despre oameni) desfacere a picioarelor; crăcănare.
2. desfacere în unghi; crăcire.
3. strâmbare în direcții diferite a dinților ferăstrăului; crăcire.
4. mers cu picioarele depărtate; crăcire.

furbură

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. fourbure)

1. congestie și inflamație a copitei (la cai sau la boi), provocată de o răceală ori de oboseală.

glacial, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. glacial)

1. de gheață; rece ca gheața.
2. (fig.) lipsit de căldură; rece, distant.
3. (adv.) cu răceală.

marmoreu, -ee

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. marmoreus, it. marmoreo)

1. care are natura sau aspectul marmurei; marmorean.
2. care evocă marmura, caracteristicile marmurei (culoare, imobilitate, răceală).

rezervă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. réserve)

1. cantitate (de bunuri) pusă deoparte pentru a fi folosită mai târziu; depozit.
2. (jur.) ~ succesorală (sau legală) = parte dintr-o avere succesorală de care testatorul nu poate dispune liber, rezervată de drept unor anumiți moștenitori.
3. (fig.; pl.) posibilități.
4. cantitate de substanțe minerale utile într-un zăcământ.
5. cameră de spital unde se internează un singur bolnav.
6. parte din armată chemată sub arme numai în timp de război sau în mod excepțional în timp de pace; trupe neangajate în luptă, păstrate pentru a interveni la nevoie.
7. (sport) jucător care poate înlocui la nevoie pe unul dintre jucătorii angajați în competiție.
8. motiv de îndoială, obiecție.
9. fără ~ = fără reținere, în întregime.
10. (fig.) prudență, cumpătare, măsură; discreție. (p. ext.) răceală, indiferență.

îngheț

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (v. îngheța)

1. trecere a apei în stare de gheață; înghețare; (prin ext.) ger mare.
2. (fig.) fior de frig, răceală.

răcit, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (v. răci)

1. care a devenit (mai) rece; care este rece.
2. (despre ființe) care are o senzație de frig (din cauza spaimei, a unei emoții etc.).
3. bolnav de răceală.