Dictionar

coral 1

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Koralle, lat. corallium)

1. animal celenterat cu schelet calcaros roșu sau alb, în colonii în mările calde; mărgean.
 

coral 2, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. choral, it. corale)

1. adj. de, pentru cor.
2. care cuprinde un ansamblu; unanim, de acord.
3. (despre compuneri literare) ale căror motive, elemente, personaje prezintă armonie, acordându-se ca vocile unui cor.
4. s. f. formație corală amplă; cor (I, 2).
5. s. n. cântec religios (liturgic) pe mai multe voci.
6. compoziție pentru orgă pe tema unui asemenea cântec.
 

CORALI-

Parte de vorbire:  prefix  
Etimologie: (fr. coralli-, cf. lat. corallium „coral”, gr. korallion)

1. „de coral, corali, coralier”.
 

coralian, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. corallien)

1. care ține de corali; format din corali; coralier.
 

coralier, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m. pl.  
Etimologie: (fr. coralliaire/s/)

1. I. referitor la coralieri; care are caracterul coralierilor; format din corali; coralian.
2. barieră ~ă = colonii de corali care despart porțiuni de mări sau oceane.
3. II. (zool.) clasă de animale din încrengătura celenteratelor, care se caracterizează prin schelet calcaros; antozoare.
 

coralifer, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. corallifère)

1. care conține corali (ex. recif ~).
 

a cappella

Parte de vorbire:  loc. adv.  
Etimologie: (it. a cappella)

1. (despre lucrări corale) fără acompaniament instrumental.
 

antozoare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anthozoaires)

1. pl. clasă de celenterate marine, sedentare, cu aspect de floare, reprezentată prin: polipi; coralieri.
 

atol

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. atoll)

1. insulă de corali în forma unui inel având la mijloc o lagună.
 

cheironomie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Cheironomie)

1. gen de dirijat coral prin mișcările mâinilor și degetelor, în muzica bisericească.
 

cnidari

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cnidaires)

1. pl. principala subîncrengătură a celente-ratelor: hidrozoarele, antozoarele (anemonele-de-mare, coralii, madreporii) și meduzele.
 

concentus

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. concentus, cf. lat. concentus „cânt însoțitor”)

1. melodie corală liturgică la unison, melismatică, care se opune recitării solo.
2. stil de muzică bisericească care pune accent pe armonie, în opoziție cu accentus, care pune accent pe cuvântul vorbit.