Dictionar

exalta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. exalter)

1. tr., refl. a (se) înflăcăra, a (se) entuziasma puternic.
2. tr. a slăvi, a glorifica.
 

exaltant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. exultant)

1. care înflăcărează; pasionant, entuziasmant.
 

exaltat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (exalta)

1. adj., s. m. f. (om cu temperament) aprins, înflăcărat, peste măsură.
2. adj. (fam.) ieșit din minți; surescitat.
 

exaltație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. exaltation, lat. exaltatio)

1. exaltare.
 

augustinism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. augustinisme)

1. doctrina augustinilor, care exaltă puterea grației divine, concilierea platonismului cu doctrina creștină și subordonarea filozofiei față de credință.
 

delir

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. délire, lat. delirium)

1. tulburare patologică a conștiinței, manifestată prin aiurări, halucinații etc.
2. (fig.) exaltare, extaz, frenezie, entuziasm excesiv.
 

delirant, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.  
Etimologie: (fr. délirant)

1. I. care este în stare de delir, ca de delir.
2. care delirează, care trăiește în afara realității.
3. (med.) care este însoțit de delir, care are caracteristicile delirului.
4. (fig.) care vădește o pasiune foarte puternică; cu o exaltare de delir; exaltat, frenetic.
5. II. bolnav care delirează.
 

encomion

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (gr. enkomion, discurs)

1. gen al poeziei lirice din Grecia antică folosit pentru exaltarea meritelor cuiva; laudă publică și solemnă, discurs la sărbătorirea cuiva.
2. cântec de laudă adresat cuiva; panegiric, elogiu.
 

energumen

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. énergumène, lat. energumenus)

1. persoană care se pretinde a fi stăpânită de diavol.
2. (fig.) om exaltat, agitat.
 

entuziasm

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. enthousiasme, gr. enthousiasmos)

1. însuflețire puternică, avânt, înflăcărare; exaltare.