expediere

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (v. expedia)

1. acțiunea de a expedia și rezultatul ei; trimitere (prin poștă sau prin cale ferată) a unui obiect la locul de destinație; expediție, (înv.) expeduire.
2. executare rapidă și superficială a unui lucru, a unor lucrări etc.
3. rezolvare în grabă și superficială a intereselor cuiva.
4. tratare sau analizare superficială.
5. (jur.; înv.) realizare a unei copii după un act sau o hotărâre judecătorească.
6. (fam.) descotorosire de cineva.
7. (fam.) îndepărtare a cuiva.
8. (var.) expediare.

coletărie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (colet1 + -ărie)

1. expediere de mărfuri în cantități mici și sub forme ușor de mânuit; (p. ext.) mijloc (feroviar) de transport pentru colete1.

expediție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. expédition, lat. expeditio)

1. expediere (1).
2. călătorie întreprinsă în vederea unor cercetări științifice sau pentru afaceri comerciale.
3. campanie militară în afara granițelor, în scop de cucerire, de pedepsire etc.

mandat

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. mandat, germ. Mandat)

1. împuternicire dată cuiva de către o persoană sau o autoritate de a vorbi ori de a lucra în numele său.
2. teritoriu sub ~ = formă de administrare a fostelor colonii, încredințate după primul război mondial spre administrare altor state.
3. funcție, putere pe care o deține un membru ales de o adunare.
4. act procedural prin care cineva este chemat în fața justiției sau încarcerat.
5. ordin de plată dat de un deponent de fonduri depozitarului său.
6. ~ poștal = formular-tip pentru expedierea banilor prin poștă.

mesagerie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. messagerie, it. messaggeria)

1. sistem de transport rapid al mărfurilor, cu trenul, în vagoane speciale, cu vaporul sau autocamionul.
2. oficiu de expediere a pachetelor, a mărfurilor.

porto 1

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. porto)

1. taxă pentru expedierea prin poștă a unei scrisori, a unui colet etc.

preobliterat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (pre- + obliterat)

1. (despre mărci poștale) obliterat înainte de punerea în circulație, în scopul simplificării operațiilor poștale de expediere.