inhibiție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. inhibition, lat. inhibitio)

1. faptul de a (se) inhiba; suprimare pe cale nervoasă a unei funcții.
2. (chim.) oprire sau încetinire a unei reacții cu ajutorul inhibitorilor.

inhibiție

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT inhibitio
2. FR inhibition
3. EN inhibition
4. DE Hemmung
5. RU торможение; инrибировaние; инrибиция
6. HU inhibíció, gátlás

dezinhibiție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. désinhibition)

1. acțiunea de a (se) dezinhiba; eliberare din starea de inhibiție; dezinhibare.
2. lipsă de reținere, de pudoare, în comportament.
3. (antonime) inhibiție, inhibare.

dezinhiba

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (dez- + inhiba)

1. tr., refl. a(-și) înlătura starea de inhibiție.

dezinhibator

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (dezinhiba + -tor)

1. substanță psihotropă care poate produce dezinhibiție.

dezinhibiție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. désinhibition)

1. acțiunea de a (se) dezinhiba; eliberare din starea de inhibiție; dezinhibare.
2. lipsă de reținere, de pudoare, în comportament.
3. (antonime) inhibiție, inhibare.

inducție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. induction, lat. inductio)

1. raționament prin care se realizează trecerea de la particular la general.
2. metodă de demonstrare a propozițiilor generale în matematică și în alte științe deductive.
3. concluzie prin inducție.
4. influență exercitată de un țesut oarecare asupra țesuturilor vecine.
5. mecanism nervos prin care o stare de excitație sau de inhibiție dintr-un centru nervos favorizează, sau determină apariția stării opuse într-un alt centru nervos.
6. producere sau influențare a unui fenomen ori proces de către stimuli, factori, enzime etc.
7. producere a unui curent electric într-un circuit prin varierea fluxului magnetic.

panpsihotrop, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (pan- + psihotrop)

1. (despre substanțe psihoactive) care poate determina efecte inverse de excitare, inhibiție sau depresiune, prin simpla evocare a uneia dintre ele.

proactiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. proactif)

1. (psih.) care are efect asupra unui alt lucru.
2. (despre inhibiție) care duce la uitare, care este exercitată cu cunoștințele actuale asupra celor ce urmează să fie recepționate.