concatenație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. concaténation, lat. concatenatio)

1. figură de stil constând în înlăturarea membrelor unei perioade prin cuvinte împrumutate de la un membru precedent; înlănțuire retorică de anadiploze succesive; conexiune; epiplocă.
2. (lingv.) înlănțuire de elemente vecine, în plan sintagmatic; (p. ext.) înlănțuire de elemente constitutive (cauze și efecte, termeni ai unui silogism etc.); juxtapunere.

echidistanță

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. équidistance)

1. diferență constantă pe verticală dintre cotele a două puncte pe două curbe de nivel vecine.
2. punct egal depărtat de cele mai apropiate puncte de pe țărmurile maritime care delimitează apele interioare aparținând unor stele maritime.
3. (fig.) calitatea de a fi echidistant.

echiunghiular, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (engl. equiangular)

1. (mat.; despre un fascicul de direcții sau de plane concurente) care formează unghiuri egale între oricare două direcții sau plane vecine.

horst

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Horst)

1. regiune mai înaltă a scoarței terestre, mărginită de falii, rămasă ridicată după scufundarea regiunilor vecine.

inducție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. induction, lat. inductio)

1. raționament prin care se realizează trecerea de la particular la general.
2. metodă de demonstrare a propozițiilor generale în matematică și în alte științe deductive.
3. concluzie prin inducție.
4. influență exercitată de un țesut oarecare asupra țesuturilor vecine.
5. mecanism nervos prin care o stare de excitație sau de inhibiție dintr-un centru nervos favorizează, sau determină apariția stării opuse într-un alt centru nervos.
6. producere sau influențare a unui fenomen ori proces de către stimuli, factori, enzime etc.
7. producere a unui curent electric într-un circuit prin varierea fluxului magnetic.

insularism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. insularisme)

1. tendință a unui popor insular de a nu avea contacte cu continentele vecine.