italian.-Dicti0nar.ro electronic

italian, -ă

Parte de vorbire: adj.
Etimologie: (it. italiano)

1. adj., s. m. f. (locuitor) din Italia.
2. adj. care aparține Italiei sau italienilor.
3. artă ~ă = artă dezvoltată pe teritoriul Italiei, pe baza tradiției atât a artei romane, cât și a celei paleocreștine și bizantine.
4. (s. f.) limbă romanică vorbită de italieni.

italiană

Parte de vorbire: s.f.
Etimologie: (it. italiano)

1. limbă de origine latină, oficială în Italia; (înv.) italienie, (înv.) tălienie.

italiancă

Parte de vorbire: s.f.
Etimologie: (italian + -că)

1. femeie care face parte din populația de bază a Italiei (sau este originară de acolo); italiană, (var.) taliancă.

belcanto

Parte de vorbire: s.
Etimologie: (it. bel canto)

1. stil de interpretare în muzica vocală italiană, care urmărește frumusețea liniei melodice.

bergamască

Parte de vorbire: s.f.
Etimologie: (fr. bergamasque, it. bergamasco)

1. vechi dans și cântec popular italian cu ritm vioi, interpretat de un grup de femei și bărbați așezați în cerc; melodie după care se executa acest dans.
2. (zool.) rasă de oi din Italia; oaie care aparține acestei rase.

bersalier

Parte de vorbire: s.m.
Etimologie: (it. bersagliere)

1. soldat din armata italiană a cărui uniformă include o pălărie garnisită cu pene (similar cu vânătorul de munte din Armata României).

boccia

Parte de vorbire: s.
Etimologie: (it. boccia)

1. joc sportiv, de origine italiană, la care participanții, așezați la echidistanță față de țintă, la mijlocul terenului, încearcă să o lovească cu niște mingi de lemn.

canțonă

Parte de vorbire: s.
Etimologie: (it. canzone)

1. poezie lirică medievală cu tematică erotică, divizată în mai multe strofe.
2. cântec italian pe mai multe voci din epoca Renașterii, transcris apoi pentru instrumente spre a deveni o formă polifonică strofică.

canțonetă

Parte de vorbire: s.
Etimologie: (it. canzonetta)

1. mic cântec popular italian, de origine napolitană; (p. ext.) cântec scurt.
2. poezie lirică italiană din versuri scurte.