OK
X
mercur
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. mercure, germ. Merkur)
1.
metal
argintiu,
foarte
dens
și
mobil,
care
se
prezintă
în
stare
lichidă
la
temperatură
obișnuită;
hidrargir;
argint-viu.
mercurial 1
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. mercuriale)
1.
listă
zilnică
de
prețuri
afișată
în
piețe
sau
tipărită
în
ziare.
mercurial 2, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. mercuriel, lat. mercurialis)
1.
(medicament)
care
conține
mercur,
pe
bază
de
mercur.
mercuric, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. mercurique)
1.
(despre
compușii
mercurului)
care
conține
mercur
bivalent.
mercurifer, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. mercurifère)
1.
(despre
un
mineral)
care
conține
mercur.
mercurism
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. mercu-risme)
1.
intoxicație
cu
mercur.
mercurit
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (germ. Merkurit)
1.
medicament
mercurial
cu
acțiune
diuretică.
amalgam
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. amalgame, lat. amalgama)
1.
aliaj
de
mercur
cu
alt
metal.
2.
amestec
metalic
servind
pentru
obturarea
cavității
unui
dinte2.
(fig.)
amestec
de
elemente
diverse.
amalgama
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (fr. amalgamer)
1.
a
face
un
amalgam
(1).
2.
a
extrage,
cu
ajutorul
mercurului,
aurul
și
argintul
din
minereuri.
3.
(fig.)
a
reuni
într-un
tot
elemente
eterogene.
biclorură
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. bichlorure)
1.
(chimie)
compus
din
doi
atomi
de
clor.
2.
(chimie)
~
de
mercur
=
sare
a
acidului
clorhidric
cu
mercurul
divalent,
cu
formula
chimică
HgCl
2
(cunoscută
și
sub
denumirea
de
sublimat
corosiv).
caduceu
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (lat. caduceus, fr. caducée)
1.
sceptru
încolăcit
de
doi
șerpi,
semn
distinctiv
al
zeului
Hermes
(Mercur),
simbolizând
pacea
și
comerțul.
calomel
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. calomel)
1.
clorură
de
mercur,
pulbere
albă,
insolubilă
în
apă,
inodoră,
folosită
ca
purgativ
și
vermifug.
cinabru
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. cinabre)
1.
sulfură
naturală
de
mercur,
roșie.
2.
culoare
roșie-închisă.