preferat, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. préferé)

1. I. care este ales înaintea celorlalți; care este iubit cel mai mult; pentru care cineva are o preferință; favorit.
2. II. ființă pe care cineva o iubește mai mult; favorit.

favorit, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. favori, it. favorito, rus. favorit)

1. adj. iubit, preferat.
2. s. m. f. cel iubit cu predilecție de cineva.
3. protejat al unui suveran, al unui potentat, al unui om influent.
4. participant la o competiție considerat ca având cele mai mari șanse de reușită.
5. cal socotit a fi capabil să câștige o cursă.
6. s. m. (pl.) barbă care încadrează figura de o parte și de alta a obrazului, lăsând bărbia liberă; cotleți.

predilect, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (după it. prediletto)

1. care este iubit mai mult decât alții, sau preferat altora; favorit.
2. (antonime) antipatic, detestat.

preempțiune

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. préemption)

1. faptul de a trece înaintea altora, de a avea prioritate.
2. (jur.) drept de ~ = drept de care se bucură cineva printr-un contract sau printr-o lege, de a fi preferat dintre mai mulți cumpărători.
3. (var.) preemțiune.

preferabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. préférable)

1. care merită să fie preferat.

privilegiu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. privilège, lat. privilegium)

1. drept acordat cuiva de a se bucura de avantaje deosebite.
2. (jur.) drept conferit de lege unui creditor de a fi preferat la plată înaintea altora.

dilecție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. dilection, lat. dilectio)

1. dragoste tandră, pur spirituală, purtată unor ființe alese sau preferate; dilecțiune.