Dictionar

principe

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. principe, lat. princeps)

1. titlu dat împăratului în Imperiul Roman.
2. (pl.) nume dat soldaților veterani care formau a doua linie în formația de luptă a unei legiuni romane.
3. titlu purtat de conducătorul unui principat ori de către fiul sau alt descendent al unui monarh; prinț.
 

principesă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. principessa)

1. fiică de suveran; soție, fiică de principe; prințesă.
 

principesc, -escă

Parte de vorbire:  adj. (învechit)  
Etimologie: (principe + -esc)

1. care aparține unui prinț; privitor la prinț; de prinț; princiar, (înv.) prințesc.
2. care emană de la un prinț; princiar, (înv.) prințesc.
3. în care au domnit prinții; princiar, (înv.) prințesc.
4. (figurat) demn de un prinț; princiar, (înv.) prințesc.
 

alteță

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. altezza)

1. titlu dat principilor și principeselor.
 

elector, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. électeur)

1. s. m. f. persoană care are dreptul de a participa la o alegere.
2. s. m. (în Imperiul Romano-German) principe sau prelat care avea dreptul de a-l alege pe împărat.
 

landgraf

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Landgraf)

1. titlu dat unui principe german din evul mediu; magistrat care răspundea în fața justiției în numele împăratului.
 

marcă 4

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Mark)

1. (în evul mediu) provincie în unele state, condusă de un margraf sau de un principe.
 

margraf

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Markgraf, fr. margrave)

1. principe feudal german care conducea o marcă4.
 

principat

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. principat, lat. principatus)

1. regim politic în primele două secole ale Imperiului Roman, cu un împărat care își împărțea autoritatea cu senatul de origine republicană.
2. domnia unui împărat roman.
3. teritoriu condus de un principe.
4. demnitatea de principe; timpul în care se exercită.