părtășanie

Parte de vorbire:  s.f. (reg.)  
Etimologie: (din împărtășanie)

1. Sfântă cuminecătură, împărtășanie.

adept, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. adepte, lat. adeptus)

1. persoană care aderă la o teorie, la o doctrină etc.
2. (prin ext.) persoană care împărtășește convingerile cuiva.
3. inițiat în misterele unei secte, în secretele unei științe, ale unei arte etc.

comensurabilitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. commensurabilité)

1. calitatea a ceea ce este comensurabil.
2. faptul că orice mărime poate fi comparată cu alta folosind o unitate de măsură comună.
3. (filosofia științei) vorbim de ~ între două științe atunci când ele împărtășesc un limbaj comun.
4. (etică) posibilitatea de a plasa două principii la același nivel moral și de a le compara.
5. (astronomie) două obiecte care orbitează, cum ar fi planetele, sateliții sau asteroizii prezintă ~ dacă coeficientul perioadelor lor orbitale poate fi scris ca un număr rațional.
6. (antonim) incomensurabilitate.

complice

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., it. complice)

1. cel care înlesnește sau ajută la săvârșirea unei fapte; părtaș.

comunia

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. communier)

1. tr., intr. a (se) împărtăși.
2. (fig.) a fi în comuniune de idei sau de sentimente.

comunitarism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (comunitar + -ism, cf. fr. communautarisme)

1. caracter comunitar.
2. doctrină care vizează organizarea societății sub formă de comunități de persoane care împărtășesc aceeași identitate culturală, etnică sau religioasă.

confirmație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. confirmation, lat. confirmatio)

1. ritual catolic oficiat (de un episcop), în vederea întăririi botezului pentru copiii care au împlinit șapte ani.
2. act prin care, în confesiunea protestantă, se confirmă jurământul botezului înainte de împărtășanie.