Dictionar

substanțial, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. substantiel)

1. esențial, principal.
2. important, însemnat, mare.
3. (fig.) bogat în idei, plin de miez.
4. (despre alimente) bogat în substanțe hrănitoare; nutritiv, consistent.
5. care aparține substanței (2).
 

substanțialism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. substantialisme)

1. denumire dată teoriilor care susțin existența substanței.
2. teorie care atribuie, ca și Platon, o existență substanțială ideilor generale.
3. doctrină care admite existența unei substanțe (în afara oricărui fenomen).
 

substanțialist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. substantialiste)

1. I. referitor la substanțialism (concepție filozofică care afirmă existența unei substanțe).
2. care aderă la tezele substanțialismului.
3. II. adept al substanțialismului.
 

substanțialitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. substantialité, lat. substantialitas)

1. capacitatea de a fi substanțial.
2. starea a ceea ce este substanțial, deci realitatea, existența, esența unui lucru; natura, elementele constitutive ale unei ființe.
3. caracter a ceea ce este esențial, fundamental, important.
4. bogăție de conținut.
 

substanțializa

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (substanţial + -iza)

1. a da un caracter substanțial, a esențializa.
 

substanțialmente

Parte de vorbire:  adv.  
Etimologie: (fr. substantiellement)

1. (în mod) substanțial, capital, esențial.
 

consistent, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. consistant)

1. cu consistență; vârtos, tare.
2. (despre hrană) substanțial.
 

consubstanțialism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. consubstantialisme)

1. doctrină religioasă care susține consubstanțialitatea lui Dumnezeu și a lui Isus Cristos.
 

consubstanțialitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. consubstantialité)

1. calitatea a ceea ce este consubstanțial; unitate și identitate de substanță.
2. în religia catolică, unitate între cele trei persoane care formează Sfânta Treime.
 

hilemorfism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. hylémorphisme)

1. doctrină care fundamentează existența corpurilor pe unirea a două principii: „materia” (pură, pasivă, potențială) și „forma substanțială” (activă, determinantă).
 

spiritualism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. spiritualisme)

1. concepție filozofică idealistă și mistico-religioasă potrivit căreia spiritul este o realitate substanțială primordială, independentă de materie.
 

substanțialism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. substantialisme)

1. denumire dată teoriilor care susțin existența substanței.
2. teorie care atribuie, ca și Platon, o existență substanțială ideilor generale.
3. doctrină care admite existența unei substanțe (în afara oricărui fenomen).