Dictionar

acorda

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. accorder, lat. accordare)

1. a da; a concede; a atribui.
2. a stabili un acord (4) între cuvintele unei propoziții.
3. a da coardelor, sunetului unui instrument muzical un anumit ton.
4. a sintoniza.
 

acordabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. accordable)

1. care poate fi în concordanță cu altceva.
2. (despre instrumente muzicale) care poate fi acordat.
3. (antonim) inacordabil.
 

acordabilitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (cf. fr. accordabilité)

1. caracterul a ceea ce poate fi acordat.
 

acordaj

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. accordage)

1. acordare a unui instrument muzical.
2. realizare a unui echilibru sonor în cadrul unui ansamblu muzical.
 

acordant, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (germ. Akkordant)

1. persoană care execută lucrări în acord; lucrător contractual.
 

dezacorda

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. désaccorder)

1. tr., refl. a (se) strica acordul unui instrument muzical cu coarde.
 

racorda

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. raccorder)

1. a stabili un racord.
2. (tehn.) a realiza legătura dintre două elemente ale unui sistem tehnic.
3. a lega două porțiuni ale unui drum, ale unei căi ferate prin introducerea între ele a unui tronson curb.
4. (mat.) a uni două trepte sau două curbe printr-un arc de curbă tangent la fiecare dintre ele.
 

acordabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. accordable)

1. care poate fi în concordanță cu altceva.
2. (despre instrumente muzicale) care poate fi acordat.
3. (antonim) inacordabil.
 

acordaj

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. accordage)

1. acordare a unui instrument muzical.
2. realizare a unui echilibru sonor în cadrul unui ansamblu muzical.
 

acordor 1

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. accordeur)

1. specialist în acordarea instrumentelor muzicale.
 

acordor 2

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. accordoir)

1. unealtă pentru acordarea instrumentelor muzicale.
 

agrarianism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. agrarianisme)

1. orientare în gândirea economică care acordă prioritate dezvoltării agriculturii.
 

amnistia

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. amnistier)

1. a acorda o amnistie, o grațiere; (prin ext.) a scuza ceva sau pe cineva; a pardona.