OK
X
contră
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. contre)
1.
lovitură
de
răspuns,
promptă,
pe
atacul
adversarului,
la
box,
scrimă,
lupte,
judo.
2.
acțiunea
de
a
contra
la
bridge.
contra 2
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (lat. contra, fr. contre)
1.
prep.
împotriva
(cuiva
sau
a
ceva).
2.
din
~
=
dimpotrivă.
3.
în
schimbul
(altei
valori).
4.
adv.
împotriva
cuiva;
cu
totul
altfel.
contra 3
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (fr. contrer)
1.
a
contrazice,
a
riposta.
2.
(box,
scrimă,
lupte,
judo)
a
da
o
contră.
3.
(bridge)
a
se
opune,
a
cere
o
amendă
dublă.
CONTRA-
Parte de vorbire:
prefix
Etimologie: (fr. contra-, cf. lat. contra)
1.
„opus
(spațial
și
temporal),
împotrivă;
din
nou;
neconform;
inferior
ierarhic”.
contraacuzație
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. contré-accusation)
1.
învinuire
adusă
de
acuzat
acuzatorului.
contraafirmare
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. contre-affirmation)
1.
răspuns
la
o
afirmare
prin
altă
afirmare;
contraafirmație.
contraagresivitate
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (contra- + agresivitate)
1.
reacție
față
de
agresivitate.
aberant, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. aberrant, lat. aberrans)
1.
care
constituie
o
aberație;
care
se
abate
de
la
normă,
de
la
tiparul
normal;
care
diferă
de
normal.
2.
(bot.)
care
diferă
sau
se
abate
de
la
tip.
3.
care
contravine
logicii
sau
adevărului;
(prin
ext.)
absurd.
abrupt, -ă
Parte de vorbire:
I. adj., II. s.n.
Etimologie: (fr. abrupt, lat. abruptus)
1.
I.
(despre
un
teren)
foarte
înclinat;
accidentat,
prăpăstios.
2.
(despre
stil)
alcătuit
din
elemente
contrastante;
inegal.
3.
(bot.;
despre
un
organ)
terminat
brusc.
4.
II.
formă
de
relief
abruptă.
5.
porțiune
de
teren
cu
pantă
foarte
înclinată.
absurd, -ă
Parte de vorbire:
adj., s.
Etimologie: (fr. absurde, lat. absurdus)
1.
adj.
care
contrazice
gândirea
logică,
legile
naturii,
bunul-simț.
2.
s.
n.
ceea
ce
este
absurd;
absurditate;
nonsens.
3.
prin
~
=
admițând
un
raționament
fals.
4.
(fil.)
termen
care
desemnează
ruptura
totală
dintre
om
și
mediul
său
sociocultural,
sentimentul
generat
de
trăirea
acestei
rupturi.
acceptant, -ă
Parte de vorbire:
adj., s. m. f.
Etimologie: (fr. acceptant)
1.
(parte)
care
acceptă
oferta
de
a
încheia
un
contract.
achiesa
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (după fr. acquiescer)
1.
a
accepta
condițiile
unei
acțiuni
juridice,
ale
unui
contract.
acordant, -ă
Parte de vorbire:
s.m.f.
Etimologie: (germ. Akkordant)
1.
persoană
care
execută
lucrări
în
acord;
lucrător
contractual.