rival, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. rival, lat. rivalis, germ. Rival)

1. (cel) care aspiră la aceleași funcții, avantaje, situații cu altul; concurent, potrivnic, adversar.
2. fără ~ = fără seamăn; inegalabil.

rivalicesc, -ească

Parte de vorbire:  adj. (înv.)  
Etimologie: (rival + -icesc)

1. având o relație de rivalitate; care este specific rivalilor; care se referă la rivali.
2. care provine de la rivali; care aparține rivalilor.

rivalicesc, -ească

Parte de vorbire:  adj. (înv.)  
Etimologie: (rival + -icesc)

1. care este specific sau aparține rivalilor.
2. care se referă la rivali.
3. care provine de la rivali.

rivalitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. rivalité, lat. rivalitas)

1. concurență, întrecere, emulație.

rivaliza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. rivaliser)

1. a aspira, a tinde să ajungă, să întreacă pe cineva; a concura.
2. a sta alături de...; a egala.

rivalizare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (vb. rivaliza, cf. fr. rivalisation)

1. faptul de a rivaliza.
2. disputare cu cineva a unei situații, a unui merit, a unui talent etc.
3. aspirație la egalarea (sau la depășirea) cuiva; valoare, importanță, frumusețea etc. apropiată sau egală cu a cuiva sau a ceva.

adversar, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. adversaire, lat. adversarius)

1. persoană care luptă împotriva cuiva sau a ceva; rival.
2. (sport) partener de întrecere.

alaun

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Alaun)

1. sulfat dublu al unui metal trivalent sau monovalent; sulfat dublu de aluminiu și potasiu; piatră-acră.

antagonism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. antagonisme)

1. contradicție antagonistă; rivalitate.
2. (fiziol.) opoziție funcțională între două sisteme, organe sau substanțe.
3. simbioză avantajoasă numai unuia dintre simbionți.

cloros

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. chloreux)

1. acid ~ = acid oxigenat al clorului trivalent.

competiție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. compétition, lat. competitio)

1. luptă, rivalitate simultană între mai multe persoane sau grupuri de oameni care urmăresc același scop.
2. tip de eveniment în care mai multe persoane concurează pentru a câștiga; concurs, întrecere (sportivă).
3. (biol.) concurență existentă între indivizi din aceeași specie sau indivizi din specii diferite pentru a monopoliza resursele unui anumit mediu; luptă pentru existență.
4. (var.) competițiune.

concurență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. concurrence)

1. rivalitate între industriași sau comercianți pentru acapararea pieței, pentru obținerea unor profituri cât mai mari etc.
2. întrecere, luptă pentru întâietate.
3. (biol.) relație interspecifică antagonistă în care două specii animale sau vegetale „luptă” pentru aceleași resurse de mediu.
4. (mat.) proprietate a două ori mai multe drepte sau curbe de a avea un punct comun.
5. punct de ~ = punct de intersecție a dreptelor concurente.