Dictionar

ambiguitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. ambiguité, lat. ambiguitas)

1. însușirea de a fi ambiguu; (concr.) cuvânt, expresie ambiguă; amfibolie.
 

amfibolie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. amphibolie)

1. construcție sintactică defectuoasă, datorită căreia o propoziție sau o frază are un sens echivoc; contradicție într-un concept; ambiguitate.
 

determinație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. détermination)

1. acțiunea de a determina, de a delimita cu precizie, de a caracteriza fără ambiguitate, clar; determinare.
2. (matematică) acțiunea de a determina necunoscutele unei probleme; caracterul unei probleme determinabile.
3. (biologie) ansamblu de factori genetici care caracterizează diferențierea dintre bărbat și femeie într-un organism.
4. (var.) (înv.) determinațiune.
5. (antonime) indeterminare, indeterminație, nedeterminare.
 

echivoc, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. équivoque, lat. aequivocus)

1. adj. care poate fi interpretat în mai multe feluri; neprecis, neclar, confuz.
2. cu două sau mai multe înțelesuri.
3. (despre atitudine, purtare etc.) îndoielnic, ambiguu, suspect.
4. s.n. cuvânt, propoziție cu dublu sens, dintre care unul este adesea obscen, grosolan.
5. ambiguitate.
6. (telec.) măsură a efectului perturbațiilor asupra comunicațiilor prin canale, reprezentând cantitatea de informație care rămâne netransmisă.
 

echivocitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. equivocità)

1. caracter, stare echivocă; ambiguitate.
 

explicit, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. explicite, lat. explicitus)

1. care este clar și complet formulat, dincolo de orice îndoială posibilă; (antonim) implicit.
2. care se exprimă clar, fără ambiguitate sau echivoc.
3. (și adv.) exprimat limpede; deslușit, lămurit, clar.
4. (matematică) (despre relația dintre variabile) care definește o funcție.
5. (gramatică) propoziție ~ă = propoziție care are toți termenii esențiali exprimați în mod separat.
 

categoricește

Parte de vorbire:  adv. (învechit)  
Etimologie: (categoric + -ește)

1. într-un mod clar, care nu tolerează nicio ambiguitate; categoric.