antrenor, -oare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. entraîneur)

1. s. m. f. persoană calificată care se ocupă de antrenarea sportivilor.
2. s. n. utilaj pentru rotirea unor scule sau a pieselor de mașini-unelte.

coach

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. coach)

1. /coci/ s. m. antrenor cu sarcini mai ales administrative, organizatorice.
2. s. n. automobil închis, cu două uși și scaune rabatabile.

lanist

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. lanista)

1. (la romani) antrenor de gladiatori; proprietar al unei școli de gladiatori.

maestru, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (it. maestro)

1. s. m. f. persoană cu calități excepționale și contribuții valoroase într-un anumit domeniu de activitate.
2. creator al unei școli sau al unui curent.
3. ~ al sportului = titlu care se acordă cuiva pentru merite deosebite într-o ramură sportivă.
4. termen admirativ pentru un reprezentant ilustru al unei profesiuni intelectuale.
5. (în trecut) profesor de lucru de mână, de muzică, desen, gimnastică etc.
6. nume dat antrenorilor din atletica grea (box, lupte, haltere).
7. titlu ierarhic în anumite organizații militare, politice, religioase.
8. ~ de ceremonii = persoană însărcinată să dirijeze, după protocol, desfășurarea unei solemnități.
9. s. n. registru de contabilitate conținând conturile sintetice, în care se înscriu operațiile economice și financiare grupate după natura lor.
10. adj. (mar.) cuplu-~ = cea mai lată parte a unei nave.

pedotrib

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. pédotribe, gr. paidotribes)

1. (în Grecia antică) antrenor de gimnastică pentru copii.

secund, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. second, lat. secundus)

1. adj. imediat după primul.
2. num. ord. al doilea.
3. s. m. ofițer de navă care ajută sau înlocuiește pe comandant.
4. persoană care ajută pe o alta în muncă, în afaceri.
5. (arbitru) ~ = (volei, baschet, hochei etc.) arbitru care secondează pe arbitrul principal în conducerea unei competiții.
6. (box) tehnician (antrenor) care își asistă elevul la colțul ringului în timpul meciului.
7. s. n. vocea a doua care acompaniază o voce primă.
8. titlu interior al cărților și broșurilor.
9. s. f. tiparul de pe a doua față a unei coli de tipar.

taim-aut

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. time-out)

1. (la baschet, volei etc.) scurtă întrerupere regulamentară a jocului acordată de arbitru la cererea antrenorului sau a căpitanului de echipă.