Dictionar

abacă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abaque, lat. abacus)

1. (arhitectură) partea superioară a capitelului unei coloane; placă de piatră care formează partea superioară a capitelului unei coloane și pe care se sprijină arhitrava.
2. (matematică) sistem de linii înscrise într-un plan, care corespund unei ecuații; nomogramă.
3. (fizică) reprezentare geometrică și algebrică a unui spectru luminos
4. (var.) (s.n.) abac.
 

astragal

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. astragale, lat. astragalus, gr. astragalos)

1. s. n. primul dintre oasele mari ale tarsului; talus.
2. mulură rotunjită care împodobește extremitatea superioară a unei coloane la baza capitelului.
3. s. m. plantă din familia papilionaceelor, care produce o gumă lipicioasă.
 

balustru

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. balustre)

1. stâlp scurt, bombat la partea inferioară, dintr-o balustradă.
2. parte laterală a capitelului ionic.
3. compas pentru trasarea circumferințelor de diametru mic.
 

echină

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. échine)

1. urnă de pământ ars sau de metal în care grecii păstrau actele procesuale.
2. mulură convexă în sfert de cerc, situată imediat sub abaca unui capitel doric.
3. ornament al capitelului coloanei ionice; ovă.
 

volută

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. volute, it. voluta)

1. ornament în formă de spirală, la decorarea capitelului unei coloane, a unei console etc. în stilul ionic.
2. (fig.) răsucire, spirală (a gândirii).