iranian, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. iranien)

1. (locuitor) din Iran.
2. limbi ~ ene = grup de limbi indo-europene vorbite în Iran și în regiunile Mării Caspice.

avestic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. avestique)

1. referitor la Avesta și la doctrinele pe care le conține.
2. (și s.f.) limba ~ă = limbă veche iraniană, derivată din zendă, în care sunt scrise cărțile Avestei.
3. legat de această limbă.

indo-iranian, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. indo-iranien)

1. limbi ~ene = grup de limbi indo-europene din care fac parte sanscrita, limba literară clasică a Indiei, precum și grupul iranian.

osetă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. ossète)

1. (lingvistică) limbă aparținând grupului iranian al familiei de limbi indo-europene, vorbită în Caucaz, în principal în Osetia de Nord, Osetia de Sud și Georgia.

pahlavi

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., engl. pahlavi)

1. limba iraniană veche, pentru care se folosea un alfabet semitic.

part, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. parthe)

1. care aparține parților, popor din antichitate, de origine iraniană, dintre Eufrat și Indus.
2. (s. f.) limbă din familia limbilor iraniene, vorbită de parți.

persan, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. persan)

1. adj., s. m. f. (locuitor) din Persia (Iran).
2. adj. care aparține Iranului.
3. artă ~ă = artă care se caracterizează prin palate monumentale, decorate cu stucaturi și mozaicuri, cu cărămizi smălțuite și policrome, cu alto- și basoreliefuri rupestre, prin arte decorative de o mare fantezie și o execuție desăvârșită, constituind o sinteză a tradițiilor locale și a artei arabe; covor ~ = covor de calitate superioară (confecționat la origine în Persia).
4. (s. f.) limbă neoiraniană vorbită în Iran și Afganistan.