laringian, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. laringien)

1. care aparține laringelui; referitor la laringe.

laringospasm

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. laryngospasme)

1. (med.) contracție musculară necontrolată sau involuntară a corzilor vocale; spasm laringian.

tubaj

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. tubage)

1. (med.) introducerea unui tub, rigid sau flexibil, într-un canal sau cavitate naturală, pentru a permite trecerea aerului, pentru a introduce substanțe terapeutice sau alimentare, pentru a colecta sau evacua secreții, sau chiar pentru a explora organele subiacente.
2. (med.) ~ laringian = introducerea unui tub metalic în laringe în caz de asfixie.
3. (tehn.) operație constând în introducerea unui ansamblu de elemente tubulare metalice într-o gaură de foraj sau puț pentru a susține pereții; cuvelaj.
4. instalarea unui tub, a unei conducte într-o cavitate, pasaj etc.

sclerofonie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. sclérophonie)

1. (med.) desemnează vocea specială a anumitor bolnavi de cancer de laringe, la care cavitatea laringiană s-a transformat într-un tub îngust, rigid și incapabil de cea mai mică variație, iar sunetul pare să iasă dintr-o țeavă de lemn; voce lemnoasă.

LARINGO-

Parte de vorbire:  prefix  
Etimologie: (gr. larynx, -ngos „laringe, gâtlej”)

1. „laringe, laringian”.

orofaringe

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr., engl. oropharynx)

1. (anat.) porțiunea mediană, bucală, a faringelui, care merge de la palat până la vestibulul laringian; bucofaringe.