avion-liliput

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (avion + liliput)

1. avion de mici proporții; avionetă.

comput

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. comput)

1. calcul al timpului făcut pentru a fixa data Paștilor și a altor sărbători mobile, în vederea alcătuirii calendarului bisericesc.

input

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. input)

1. intrare, introducere.
2. energie, forță introdusă într-un sistem tehnic.
3. elemente inițiale ale unui anumit procedeu, proces, fenomen etc.
4. introducere de date într-un sistem electronic.
5. ~ output = raportul dintre energia sau forța introdusă într-un sistem tehnic, fizic sau natural și energia sau forța produse de acestea; ansamblu de operații privind elaborarea datelor la un calculator electronic.

liliput

Parte de vorbire:  adj. inv.  
Etimologie: (cf. Lilliput, n.pr., după rus. liliput)

1. care are dimensiuni foarte mici; pitic, liliputan.

occiput

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., lat. occiput)

1. proeminență osoasă la polul posterior al craniului.

output

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. output)

1. (tehn.) ieșire.
2. elemente finale care încheie anumite procedee, ca prelucrarea informațiilor, a datelor etc.
3. extragere a datelor dintr-un sistem electronic pentru elaborarea lor.

abataj

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. abattage, it. abbattaggio)

1. acțiunea de a extrage minereu într-o mină.
2. loc de extragere a unui minereu, a unei roci dintr-un zăcământ; operația însăși.
3. ~ frontal = abataj al minereului făcut pe un front foarte lung în direcția filonului.
4. ciocan de ~ = instrument acționat cu aer comprimat, cu ajutorul căruia se desprinde cărbunele în straturile cu înclinație mare.
5. doborâre a arborilor în exploatările forestiere.
6. acțiunea de a ucide un animal; sacrificare a animalelor, la abator.
7. (marinărie) înclinare a unei nave spre a putea fi carenată; carenaj.

abatere

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (abate)

1. acțiunea de a (se) abate și rezultatul ei.
2. îndepărtare, deviație de la direcția inițială sau normală.
3. (fig.) îndepărtare de la o normă, de la o linie de conduită, de gândire etc.
4. (jur.) încălcare a unei dispoziții cu caracter administrativ sau disciplinar.
5. (tehn.) diferența dintre valoarea efectivă sau valoarea-limită admisă a unei mărimi și valoarea ei nominală.
6. (tehn.) diferența dintre dimensiunea reală și cea proiectată a unei piese.
7. (mar.) operația de întoarcere intenționată a prorei unei nave într-o anumită direcție.
8. (econ.) ~ fiscală = parte procentuală din venit, care este scutită de impozit.
9. (econ.) ~ monetară = factor de natură inflaționistă care se caracterizează prin creșterea mai rapidă a masei monetare în raport cu masa bunurilor și serviciilor, manifestată prin majorări ale prețurilor și scăderea puterii de cumpărare a unei monezi.
10. (compus) ~-standard = indicator de măsurare a dispersiei valorilor unei variabile aleatorii.
11. (gram.) excepție.
12. (înv.; loc. subst.) ~ de la vorbă = digresiune.
13. (loc. subst.) ~ de la regulă = excepție.
14. culcare pe pământ; doborâre.
15. (fig.) deprimare.

abazie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abasie)

1. (med.) tulburare a sistemului nervos, care se manifestă prin neputința de a merge normal.

abc

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. abc)

1. carte pentru învățarea alfabetului; abecedar.
2. enumerarea primelor litere ale alfabetului.
3. (fig.) principiile elementare, începutul, baza unei arte sau a unei științe.

abdica

Parte de vorbire:  vb. intr.  
Etimologie: (fr. abdiquer, lat. abdicare)

1. a renunța la puterea pe care o exercită; a demisiona din funcție.
2. a abandona puterea suverană; a renunța la tron, la un drept.
3. (fig.) a renunța la ceva, a se resemna.
4. a renunța la o activitate din cauza greutăților întâmpinate.

abil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. habile, lat. habilis)

1. care are multă pricepere manuală; îndemânatic.
2. care execută (ceva) cu pricepere și competență; dibaci, priceput.
3. (fig.) care dă dovadă de viclenie și ingeniozitate; care este descurcăreț, șmecher.
4. (jur.) care îndeplinește condițiile cerute de lege pentru a exercita un anumit drept.
5. (antonime) inabil, neîndemânatic, nepriceput, stângaci.