Dictionar

curopalat

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. curopalate)

1. înalt demnitar bizantin care administra palatul imperial.
 

palat 1

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. palatum, it. palato)

1. peretele superior al cavității bucale; cerul gurii.
2. ~ dur = partea anterioară, osoasă, a cavității bucale; ~ moale = partea posterioară a cavității bucale; vălul palatului.
 

PALAT-, PALATO-

Parte de vorbire:  prefix  
Etimologie: (fr. palat/o/-, cf. lat. palatum)

1. „palat, cerul gurii”.
 

palatal, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. palatal)

1. din regiunea palatului; palatin2.
2. consoană ~ă (și s. f.) = consoană care se pronunță prin apropierea sau atingerea părții de jos a limbii de palat.
 

palataliza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. palataliser)

1. a (se) transforma o consoană nepalatală într-una palatală; a (se) muia.
 

palatin 1

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. palatin, lat. palatinus)

1. s. m. mare demnitar la palatul regilor în evul mediu.
2. guvernator al unei provincii.
3. adj. referitor la palatin1 (I) sau la palatinat.
 

aciditate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acidité, lat. aciditas)

1. calitatea de a fi acid.
2. ~ (gastrică) = cantitatea de acid a sucului gastric; ~ a solului = însușirea solului spălat de baze de a se comporta ca un acid slab.
 

acropolă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acropole, gr. akropolis)

1. cetățuie înăuntrul orașelor antice grecești, pe o înălțime și adăpostind palate, temple.
 

alcazar

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (sp., fr. alcazar)

1. palat întărit, de origine maură, în Spania.
 

alveolopalatal, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. alvéolopalatal)

1. (despre consoane) articulat la limita alveolelor și a palatului dur.
 

apadană

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. apadâna)

1. sala tronului în palatele regilor persani.
 

apical, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. apical)

1. (anat.) situat în vârful unui organ.
2. (despre consoane) care se articulează cu vârful limbii apropiat de dinți, de alveole sau de bolta palatului.
3. (bot.) terminal, la vârf.