OK
X
rezervat, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. réservé)
1.
(despre
oameni,
sentimente,
atitudini
etc.)
stăpânit,
cumpătat,
sobru;
reținut,
discret.
rezervatar, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. réservataire)
1.
adj.,
s.
m.
f.
(moștenitor)
care
are
dreptul
la
rezerva
succesorală.
2.
adj.,
s.
n.
(stat)
care
formulează
o
rezervă
la
încheierea
unui
tratat.
rezervație
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. réservation)
1.
suprafață
de
teren
delimitată,
pentru
ocrotirea
florei,
faunei
și
formațiunilor
geologice
rare.
2.
teritoriu
în
unele
state
înlăuntrul
cărora
sunt
obligate
să
locuiască
anumite
grupuri
de
băștinași.
rezervație naturală
Parte de vorbire:
Traducere
Etimologie:
1.
LAT
reservatum
2.
FR
réserve
naturelle
3.
EN
reservation
4.
DE
Schutzgebiet;
Reservat
5.
RU
зaповедник;
охрaннaя
природa
6.
HU
természetvédelmi
terület
acroamatic, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. acroamatique)
1.
învățătură
transmisă
pe
cale
orală,
rezervată
anumitor
studenți.
2.
care
se
adresează
numai
inițiaților;
rezervat
inițiaților,
secret.
afectuos, -oasă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. affectueux, lat. affectuosus)
1.
care
manifestă
simpatie,
prietenie
pentru
cei
din
jurul
lui;
prietenos,
afabil.
2.
cu
afecțiune
pentru
cei
din
jur;
tandru,
drăgăstos.
3.
(antonime)
rezervat,
sever.
alpinariu
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (după fr. alpinum)
1.
grădină
botanică
rezervată
culturii
florei
alpine
și
speciilor
de
plante
care
cresc
în
mod
natural
la
altitudini
mari.
arie 2
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (it. aria)
1.
compoziție
vocală
rezervată
solistului,
cu
acompaniament
de
orchestră,
fragment
dintr-o
operă,
oratoriu,
cantată
etc.
2.
piesă
instrumentală
cu
caracter
cantabil.
auspiciu
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (lat. auspicium, fr. auspice)
1.
(la
romani)
prevestire
făcută
de
auguri
(I).
2.
dreptul
de
a
lua
auspiciile
(rezervat
consulilor,
pretorilor
și
cenzorilor).
3.
(rar)
protecție.
4.
sub
~iile
cuiva
=
sub
egida,
sub
patronajul
cuiva;
sub
cele
mai
bune
~ii
=
în
împrejurări
favorabile.
autostradă
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (it. autostrada, fr. autostrade)
1.
cale
rutieră
modernă,
formată
din
două
șosele
cu
mai
multe
benzi,
rezervată
exclusiv
autovehiculelor.