favoare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. faveur, lat. favor)

1. avantaj, bunăvoință care se acordă cu preferință cuiva.
2. în ~a cuiva = în avantajul cuiva.
3. afecțiune, trecere de care se bucură cineva pe lângă o persoană.

defavoare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. défaveur)

1. discreditare, dizgrație.
2. în ~a (cuiva) = în dezavantajul (cuiva).

aboliționist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. abolitionniste)

1. I. legat de aboliționism.
2. care este în favoarea abolirii sclaviei, pedepsei cu moartea etc.
3. II. partizan al aboliționismului.
4. persoană care susține desființarea unei anumite instituții sau practici.

a fortiori

Parte de vorbire:  loc. adv., adj. inv.  
Etimologie: (lat. a fortiori, cu atât mai mult)

1. care se impune cu necesitate.
2. (log.; despre raționamente) care constă în trecerea de la o judecată la alta pe baza faptului că în favoarea celei de-a doua judecăți există tot atâtea temeiuri.

altruism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. altruisme)

1. atitudine binevoitoare și dezinteresată în favoarea altora; principiu etic preconizând asemenea atitudine.

antagonic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. antagonique)

1. care se află în contradicție; antagonist.
2. care acționează în sens invers.
3. (legat de luptă) în conflict (cu).
4. care este în opoziție, care se află în relație de opoziție.
5. (sintagmă) contradicție ~ = componentă a procesului de dezvoltare care constă în distrugerea elementului vechi în favoarea celui nou.
6. (antonime) amical, aliat.

avantaj

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. avantage)

1. folos, profit, beneficiu.
2. situație mai bună, favorabilă.
3. ~ reciproc = principiu de bază în relațiile internaționale potrivit căruia raporturile dintre state trebuie să se întemeieze pe respectarea intereselor lor (inter)naționale, să favorizeze dezvoltarea acestora.
4. superioritate (de situație, de poziție etc.).
5. (tenis) punct marcat de unul dintre jucători când aceștia se află fiecare la 40 de puncte.
6. drept excepțional; privilegiu, favoare.

belicist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. belliciste)

1. (cel) care susține folosirea forței în relațiile internaționale; belicos.
2. I. care este în favoarea războiului; care recomandă soluționarea disputelor prin forța armată; care susține războiul.
3. II. persoană care dorește război, care cheamă la război; susținător al războiului pentru soluționarea problemelor internaționale.