Dictionar

bijuterie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bijouterie)

1. obiect de podoabă; giuvaer.
2. (fig.) lucru elegant și de mare preț.
3. magazin, atelier de bijuterii.
 

anou

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. anneau)

1. cerc realizat dintr-un material dur și folosit pentru a atașa, reține sau înfășura ceva.
2. bijuterie anulară; inel.
3. ceva care amintește de această formă.
 

broșă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. broche)

1. bijuterie pe care femeile o poartă, prinsă într-un ac, la rochie etc.
2. unealtă cu care se fac găuri în formele de turnătorie pentru evacuarea gazelor rezultate de la turnare.
3. schelet cilindric de metal al unui miez de turnătorie.
4. tijă în ortopedie pentru imobilizarea fracturilor.
5. unealtă folosită la mașina de broșat.
 

clips

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (germ. Klips)

1. bijuterie (agrafă, broșă sau cercel) echipată cu un fel de clapă sau ac cu arc, care îi permite să fie atașată de îmbrăcăminte sau de o parte a corpului.
2. piesă formată din două elemente care se asamblează și se desfac ușor.
 

gemă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. gemme, lat. gemma)

1. piatră prețioasă în stare cristalină pură.
2. (adj.) sare ~ = sare de bucătărie.
3. bijuterie cu o piatră (semi)prețioasă pe care sunt gravate figuri sau motive decorative.
4. (bot.) mugur.
 

ghioș

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. guillochis)

1. ornament format din linii încrucișate cu simetrie; ornament gravat, în linii întretăiate, drepte sau ondulate, în bijuterie.
2. desen complex din linii drepte, frânte, spirale etc., care formează fondul unor hârtii cu valoare nominală.
3. (var.) ghiloș.
 

marcasit

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. marcassite, germ. Markasit)

1. sulfură naturală de fier, galbenă-verzuie și cu luciu metalic, în bijuterie.