Dictionar

context

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. contexte, lat. contextus)

1. text mai cuprinzător dintr-o scriere în care se încadrează un cuvânt, o expresie etc., interesante dintr-un anumit punct de vedere.
2. ~ minimal = cea mai mică îmbinare de cuvinte prin care se poate ilustra un raport sintactic, o valoare a unei forme.
3. cuprins.
4. (fig.) ansamblu de circumstanțe care însoțesc un eveniment; conjunctură, situație specifică.
 

contextual, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. contextuel)

1. referitor la context; care provine din context; care aparține contextului.
 

contextură

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. contexture)

1. mod de împletire a firelor unei țesături, care definesc structura ei.
2. mod în care sunt legate între ele diversele elemente ale unui tot; înlănțuire; legătură.
3. (fig.) structură, schelet.
 

macrocontext

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. macrocontexte)

1. (ling.) ansamblul de elemente care înconjoară producția unui text.
2. un context general și cuprinzător.
3. (anton.) microcontext.
 

microcontext

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. microcontexte)

1. (ling.) contextul imediat al unui cuvânt, adică cuvântul care îl precede și cuvântul care îl urmează.
2. un context foarte îngust și specific.
3. (anton.) macrocontext.
 

afanit

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. aphanite)

1. rocă cu granule fine, cu o contextură compactă.
 

alofon

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. allophone)

1. (fon.) variantă a unui fonem, în funcție de context.
 

alomorf

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. allomorphe)

1. fiecare dintre formele distincte ale aceleiași substanțe.
2. variantă a unui morfem în funcție de context.
 

amiantă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. amiante)

1. (mineralogie) silicat natural hidratat de calciu și magneziu, cu contextură fibroasă, filtrantă și ignifugă; azbest.
2. (var.) (s.n.) amiant.
 

anistoric, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (an- + istoric, cf. fr. anhistorique)

1. situat în afara realităților concret-istorice.
2. fără a ține cont de istorie, de contextul istoric.
 

anticlimax

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. anticlimax)

1. parte dintr-o propoziție a cărei gradație este descendentă.
2. opoziție într-un context a două gradații, ascendentă și descendentă.
3. (antonim) climax.