Dictionar

daună

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. daunum)

1. stricăciune, pagubă; prejudiciu moral.
2. (pl.) despăgubiri morale.
3. în ~a (cuiva sau a ceva) = în paguba (cuiva sau a ceva).
 

dăuna

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (daună)

1. a păgubi pe cineva; a prejudicia.
 

daună; pagubă; pierdere

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT damnum; noxa
2. FR méfait; mal; dégât; dommage
3. EN ravage; damage; hurt; harm; injury
4. DE Schaden; Schädigung
5. RU вред; повреждение
6. HU kár, ártalom; veszteség, károsodás
 

dăunăcios, -oasă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (dăunăcios)

1. care dăunează, care produce daune; dăunător.
2. (antonim) nedăunător.
 

accident

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. accident, lat. accidens)

1. s. n. eveniment întâmplător și neprevăzut, cu consecințe dăunătoare.
2. ridicătură, adâncitură a unui teren.
3. însușire a unui lucru, fenomen nelegată de esența lui.
4. ~ fonetic = modificare fonetică întâmplătoare (asimilația, epenteza, metateza).
5. s. m. alterație.
 

amenajare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (amenaja)

1. acțiunea de a amenaja; organizare.
2. totalitatea lucrărilor care urmăresc combaterea acțiunilor dăunătoare sau valorificarea potențialului unui curs de apă.
3. îngrijire rațională pentru punerea în valoare a pădurilor.
 

anticalofilie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (anti- + calofilie)

1. respingere, negare a calofiliei; atitudine împotriva calofiliei; anticalofilism.
2. respingere a cultivării excesive a frumuseții stilului.
3. calitate a stilului de a nu fi prea mult cizelat, în dauna conținutului.
 

asasinat

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. assassinat, it. assassinato)

1. acțiunea de a asasina, de a provoca intenționat moartea cuiva; omor cu premeditare.
2. (fig.) acțiune profund dăunătoare; distrugere, ruină morală.
 

baroc, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. baroque, it. barocco)

1. stil ~ (și s. n.) = stil în arhitectură, pictură, literatură, muzică, predominant între sfârșitul Renașterii și mijlocul sec. XVIII, care cultivă libertatea și monumentalitatea formelor, ornamentația excesivă, inventivitatea și fantezia exprimării.
2. stil de la sfârșitul perioadelor clasice, în care forma se dezvoltă în dauna conținutului.
3. (fig.) exagerat; bizar, extravagant.
 

biopesticid

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (bio- + pesticid)

1. pesticid produs de un organism viu.
2. substanță sau organism biologic care dăunează, ucide sau respinge organismele văzute ca dăunători; pesticid biologic.