Dictionar

favorabil

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT opportunus; aptus
2. FR favorable
3. EN favourable; convenient
4. DE günstig; dienlich
5. RU блarоприятный
6. HU kedvező, előnyös
 

favorabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. favorable, lat. favorabilis)

1. prielnic, avantajos.
2. binevoitor.
 

favorabilitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. favorabilité, engl. favorability)

1. capacitatea de a putea fi favorabil (ex. zonele de ~, ~a climatică, ~a habitatelor).
2. (antonim) defavorabilitate.
 

favorit, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. favori, it. favorito, rus. favorit)

1. adj. iubit, preferat.
2. s. m. f. cel iubit cu predilecție de cineva.
3. protejat al unui suveran, al unui potentat, al unui om influent.
4. participant la o competiție considerat ca având cele mai mari șanse de reușită.
5. cal socotit a fi capabil să câștige o cursă.
6. s. m. (pl.) barbă care încadrează figura de o parte și de alta a obrazului, lăsând bărbia liberă; cotleți.
 

favoritism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. favoritisme)

1. acordare de favoruri, de avantaje nemeritate.
 

favoritor, -oare

Parte de vorbire:  adj. (învechit)  
Etimologie: (favori + -tor)

1. care favorizează; favorabil, favorizant.
2. (antonime) defavorizant, (înv.) disfavoritor.
 

adipogen, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. adipogène)

1. care favorizează producerea de grăsime sau țesut adipos în organism.
 

admite

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (lat. admittere, după fr. admettre)

1. a accepta, a lua drept bun.
2. a îngădui, a permite.
3. a da curs favorabil (unei cereri).
4. a primi (la un examen).
 

advers, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. adverse, lat. adversus)

1. situat în față; contrar, opus.
2. (bot.) pus, aflat față în față (antere, frunze).
3. (bot.) cu adaptare la împrejurări nefavorabile.
4. parte ~ă = adversar (într-un proces).
5. (fig.) potrivnic.
 

agrea

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. agréer)

1. a primi favorabil; a simpatiza.
2. a accepta un reprezentant diplomatic.
 

anarhist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. anarchiste, rus. anarhist, germ. Anarchist)

1. I. referitor la anarhism, ideal politic bazat pe suprimarea statului și autorității.
2. care este favorabil anarhismului; care mărturisește, care exprimă sau care răspândește această doctrină.
3. II. adept al anarhismului; persoană care profesează, care practică anarhismul.
4. (antonim) legitimist.
 

aproba

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (lat. approbare)

1. a încuviința o acțiune, o părere etc.; a-și da consimțământul, a fi de acord.
2. a rezolva favorabil.