Dictionar

Rezultate principale (Subordona):

Subordona

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. subordonner)

1. a face ca cineva sau ceva depindă de altcineva sau de altceva; a determina o ordine de dependenţă de la inferior la superior; a supune.


Rezultate secundare (Subordona):

Subordonare

Parte de vorbire: s.
Origine: (subordona)

1. acţiunea de a subordona; dependenţă, supunere.

2. raport sintactic de dependenţă gramaticală între un element subordonat şi un element regent.

3. cuprindere a unei noţiuni cu sferă mai mică în alta cu sferă mai mare.


Subordonat, -ă

Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr. subordonné)

1. adj. care se subordonează.

2. propoziție (și s. f.) = propoziție care determină o altă propoziție, depinzând de ea; propoziție secundară; noțiune = noțiune mai puțin generală care se cuprinde în alta cu sfera mai mare.

3. s. m. f. inferior; subaltern.


Subordonator, -oare

Parte de vorbire: adj.
Origine: (subordona + -tor)

1. care subordonează.

2. conjuncţie ~oare = conjuncţie care stabileşte un raport de subordonare (2) între propoziţiile subordonate şi regentă.


Adjunct, -ă

Parte de vorbire: adj., s. m. f.
Origine: (lat. adiunctus, cf. germ. Adjunkt, fr. adjoint)

1. (persoană) cu funcţie imediat subordonată unui conducător de instituţie etc.


Afilia

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. affilier, lat. affiliare)

1. refl. a se alătura unei organizaţii, instituţii etc. de acelaşi fel, subordonându-i-se.

2. tr. a stabili anumite raporturi de subordonare.


Apodoză

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. apodose, gr. apodosis)

1. propoziţie principală regentă a unei subordonate condiţionate, aşezată după aceasta.


Atributiv, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. attributif)

1. cu funcţie de atribut.

2. propoziţie = (şi s. f.) = propoziţie subordonată care îndeplineşte funcţia de atribut pe lângă un substantiv din regentă; propoziţie relativă.


Augustinism

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. augustinisme)

1. doctrina augustinilor, care exaltă puterea graţiei divine, concilierea platonismului cu doctrina creştină şi subordonarea filozofiei faţă de credinţă.


Centralism

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. centralisme)

1. sistem de subordonare administrativă, economică sau politică a organelor locale, directivelor sau dispoziţiilor organelor centrale.

2. ~ democratic = principiu de bază al organizării şi activităţii partidelor comuniste şi al statelor socialiste.