OK
X
subordona
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (fr. subordonner)
1.
a
face
ca
cineva
sau
ceva
să
depindă
de
altcineva
sau
de
altceva;
a
determina
o
ordine
de
dependență
de
la
inferior
la
superior;
a
supune.
subordonare
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (subordona)
1.
acțiunea
de
a
subordona;
dependență,
supunere.
2.
raport
sintactic
de
dependență
gramaticală
între
un
element
subordonat
și
un
element
regent.
3.
cuprindere
a
unei
noțiuni
cu
sferă
mai
mică
în
alta
cu
sferă
mai
mare.
subordonat, -ă
Parte de vorbire:
adj., s.
Etimologie: (fr. subordonné)
1.
adj.
care
se
subordonează.
2.
propoziție
~ă
(și
s.
f.)
=
propoziție
care
determină
o
altă
propoziție,
depinzând
de
ea;
propoziție
secundară;
noțiune
~ă
=
noțiune
mai
puțin
generală
care
se
cuprinde
în
alta
cu
sfera
mai
mare.
3.
s.
m.
f.
inferior;
subaltern.
subordonator, -oare
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (subordona + -tor)
1.
care
subordonează.
2.
conjuncție
~oare
=
conjuncție
care
stabilește
un
raport
de
subordonare
(2)
între
propozițiile
subordonate
și
regentă.
adjunct, -ă
Parte de vorbire:
adj., s. m. f.
Etimologie: (lat. adiunctus, cf. germ. Adjunkt, fr. adjoint)
1.
(persoană)
cu
funcție
imediat
subordonată
unui
conducător
de
instituție
etc.
afilia
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (fr. affilier, lat. affiliare)
1.
refl.
a
se
alătura
unei
organizații,
instituții
etc.
de
același
fel,
subordonându-i-se.
2.
tr.
a
stabili
anumite
raporturi
de
subordonare.
ancilar, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. ancilaire)
1.
referitor
la
servitori;
de
slugă.
2.
iubiri
~e
=
relații
galante,
legături
cu
servitorii.
3.
(prin
ext.)
subordonat,
umil.
apodoză
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. apodose, gr. apodosis)
1.
propoziție
principală
regentă
a
unei
subordonate
condiționate,
așezată
după
aceasta.
atributiv, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. attributif)
1.
cu
funcție
de
atribut.
2.
propoziție
~ă
=
(și
s.
f.)
=
propoziție
subordonată
care
îndeplinește
funcția
de
atribut
pe
lângă
un
substantiv
din
regentă;
propoziție
relativă.
augustinism
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. augustinisme)
1.
doctrina
augustinilor,
care
exaltă
puterea
grației
divine,
concilierea
platonismului
cu
doctrina
creștină
și
subordonarea
filozofiei
față
de
credință.