Dictionar

occident

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. occident, lat. occidens)

1. apus, vest; spațiul geografic din apusul Europei (și SUA).
 

occidental, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. occidental, lat. occidentalis)

1. adj., s. m. f. (locuitor) din Occident; apusean, vestic.
2. adj. caracteristic apusului Europei.
 

occidentalism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. occidentalisme)

1. tendința de a favoriza valorile politice, intelectuale etc. occidentale față de valorile estice sau orientale.
2. (secolul al XIX-lea) mișcarea de reformă dezvoltată în Rusia având ca scop adoptarea valorilor politice, economice și culturale occidentale.
 

occidentalist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. occidentaliste)

1. I. referitor la occidentalism.
2. care este favorabil occidentalismului.
3. II. susținător, adept al occidentalismului.
4. persoană care apără modelul occidental și se inspiră din acesta.
 

occidentaliza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. occidentaliser)

1. a da, a căpăta caracter occidental.
 

occidentalizare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (occidentaliza, cf. fr. occidentalisation)

1. acțiunea de a (se) occidentaliza și rezultatul ei.
2. transformarea unui mod de viață, a unei culturi după modelul civilizației occidentale.
 

armatan

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. harmattan)

1. vânt fierbinte, foarte uscat, spre est și nord-est în Sahara și Africa occidentală.
 

averroism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. averroïsme)

1. curent în filozofia medievală occidentală având la bază învățătura lui Averroes, care afirma că materia și mișcarea sunt veșnice și nega nemurirea sufletului și viața de apoi.
 

beatnic

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. beatnik)

1. tânăr care, prin neîngrijire și stridență, vrea să-și afișeze nemulțumirea și protestul față de o societate pe care o consideră inumană; (p. ext.) tânăr (din Occident) cu plete și ținută neîngrijită.
 

bicorn, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. bicorne)

1. adj. bicornat.
2. s. n. pălărie bărbătească cu două colțuri, care se mai poartă și azi în Occident de către academicieni, diplomați, la solemnități.
 

cruciat

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (după it. crociato, lat. cruciatus, fr. croisé)

1. cavaler creștin (catolic) occidental care a participat la cruciadele din Evul Mediu (numit așa pentru avea o cruce cusută pe haine); (desuet) crijac.
 

eurocomunism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. eurocommunisme)

1. atitudine a unor partide comuniste din țările occidentale care înțeleg că trebuie să țină seama, în activitatea lor, de realitățile istorice, economico-sociale din țările respective.