adultomorfism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (adult + -morfism)

1. interpretare a comportamentului copiilor prin raportare la comportamentul adulților.

aportaj

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. apportage)

1. acțiunea de a aporta, de a transporta ceva undeva; aportare.

coordonograf

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. coordinatographe)

1. instrument pentru raportarea automată a punctelor în funcție de coordonatele lor, în cartografie.

predicație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. prédication, lat. praedicatio)

1. faptul de a enunța ceva despre un anumit lucru; enunț care reflectă raportul dintre un obiect și o însușire a sa.
2. facultatea de a comunica prin raportarea la realitate, cu mijloace lingvistice, a unor reprezentări din conștiința vorbitorului.

referință

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. référence, germ. Referenz)

1. raportare, referire, informație dată asupra cuiva pentru a-l caracteriza.
2. de ~ = la care se poate face referire; important.
3. (mat., fiz.) sistem de ~ = ansamblu de elemente geometrice (puncte, linii, suprafețe) imobile unul față de celelalte, la care se raportează pozițiile corpurilor; reper.

sinteză

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. synthèse)

1. metodă de cunoaștere constând din recompunerea unui tot din părțile sale componente.
2. reunire.
3. lucrare, operă care abordează datele esențiale ale unei probleme, ale unei discipline etc.
4. (mil.) document de raportare a situației și informare a eșalonului superior, la sfârșitul zilei de luptă sau al unei acțiuni.
5. operație, metodă prin care se obține un compus chimic din elementele lui sau din compuși mai simpli.
6. (fiz.) combinare a culorilor rezultate din amestecul sau din suprapunerea a două sau mai multe culori.
7. recompunere a elementelor în care a fost descompusă imaginea transmisă la distanță.
8. ~a sunetelor = a) tehnică de generare pe cale electronică a sunetelor. b) tehnică de procesare prin care se reduce redundanța semnalelor vorbirii umane.
9. (fil.) unitate dialectică a laturilor contrare.
10. (la Hegel) etapa finală a triadei, fuziunea contrariilor (teza și antiteza).