anarhist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. anarchiste, rus. anarhist, germ. Anarchist)

1. I. referitor la anarhism, ideal politic bazat pe suprimarea statului și autorității.
2. care este favorabil anarhismului; care mărturisește, care exprimă sau care răspândește această doctrină.
3. II. adept al anarhismului; persoană care profesează, care practică anarhismul.
4. (antonim) legitimist.

legiune

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. légion, lat. legio)

1. unitate de bază a armatei romane cu un efectiv între 4200 și 6000 de oameni, în cohorte, manipule și centurii.
2. nume ale unor formații militare neregulate din diferite epoci.
3. ~a de onoare = unul dintre cele mai înalte ordine, în Franța, care se acordă pentru merite militare și civile; ~a străină = (în Franța și Spania) corp de armată din mercenari, cu garnizoana în colonii, destinat asigurării autorității statului și administrației colonialiste.
4. (fig.) mulțime organizată; ceată.

lezmaiestate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. lésemajesté)

1. crimă de ~ = ofensă adusă persoanei sau autorității unui suveran, pedepsită de lege ca o crimă.

municipiu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. municipium)

1. (ant.) titlu dat orașelor supuse autorității Romei, dar care își păstrau dreptul de autonomie în treburile interne.
2. oraș mare cu administrație proprie.

numerus clausus

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (lat. numerus clausus)

1. categorie de persoane admise în număr limitat într-o funcție, într-un grad, conform unei legi, unei decizii a autorității.

șeferie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. chefferie)

1. exercitare a autorității politice, juridice și religioase a unui șef de trib.
2. teritoriu peste care se exercită o asemenea autoritate.
3. (în Franța sex. XVIII-XIX) circumscripție militară pusă sub comanda unui șef.