failibil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. failible)

1. supus greșelii, care se poate înșela.

failibilitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. faillibilité)

1. posibilitate de a greși, de a se înșela.

catolicism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. catholicisme)

1. confesiune creștină care recunoaște primatul și infailibilitatea papei de la Roma, iar în materie de credință, purcederea Sfântului Duh și de la Dumnezeu-fiul (filioque), existența purgatoriului etc.

ineranță

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. inirranza)

1. principiu romano-catolic care susține infailibilitatea textului biblic.

infailibil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. infaillible)

1. care nu poate greși, care nu se poate înșela; perfect, desăvârșit, fără cusur.
2. care are rezultate asigurate.
3. (var.) infalibil.
4. (antonim) failibil.

infailibilitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. infaillibilité)

1. faptul de a fi infailibil; starea, natura a ceea ce este infailibil.
2. calitatea unei persoane care nu poate greși.
3. (catolicism) imposibilitatea de a greși, pentru papă.
4. caracterul a ceea ce nu poate induce în eroare.
5. caracterul a ceea ce nu poate să nu se întâmple.
6. calitatea a ceea ce este eficient, a ceea ce este sigur.
7. (var.) infalibilitate.
8. (antonime) failibilitate, (desuet) falibilitate.

personalitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. personnalité, germ. Personalität)

1. ceea ce caracterizează o persoană, deosebind-o de oricare alta; caracterele proprii ale unei persoane; originalitate, individualitate.
2. individul uman sub raportul dezvoltării depline și al valorificării sociale a însușirilor persoanei.
3. (jur.) calitatea de subiect cu drepturi și obligații.
4. ~ juridică = calitatea de a fi persoană juridică.
5. om de seamă, important, persoană cu calități și merite deosebite într-un domeniu de activitate.
6. ~ istorică (sau politică) = conducător a cărui activitate exercită o influență puternică asupra desfășurării evenimentelor istorice; cultul ~ății = tendința de a acorda unei personalități calități de infailibilitate, un rol exagerat și exclusiv în făurirea istoriei.

preștiință

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. préscience)

1. previziune; cunoaștere infailibilă a tot ce se va întâmpla în viitor, atribuită de teologi divinității.