fantomă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. fantôme)

1. arătare, nălucă, vedenie; stafie, fantasmă.
2. (fig.) plăsmuire.

fantomatic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. fantomatique)

1. cu aspect de fantomă.
2. (fig.) vag, imprecis.

fantasmatic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. fantasmatique)

1. referitor la fantasmă; de fantasmă.
2. care prezintă un caracter ireal, fantomatic.

fantasmă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. fantasme, gr. phantasma)

1. fantomă (1).
2. (fig.) imagine, priveliște neclară, ireală.
3. produs al imaginației, himeră.

fantomatic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. fantomatique)

1. cu aspect de fantomă.
2. (fig.) vag, imprecis.

spectru

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. spectre, lat. spectrum, germ. Spektrum)

1. ansamblu de valori pe care le poate lua o anumită mărime în condiții determinate.
2. ansamblul radiațiilor de frecvențe diferite cu o radiație electromagnetică complexă.
3. ~ atomic = spectru prin tranziții electronice în atomii elementelor; ~ molecular = spectru prin tranziții între nivelele energetice ale moleculelor în stare liberă.
4. totalitatea aspectelor sub care se prezintă ceva.
5. totalitatea radiațiilor electromagnetice ale unui corp ceresc dispuse în funcție de lungimea lor de undă sau de frecvență.
6. ~ solar = spectrul radiației emise de Soare.
7. fantomă, vedenie, fantasmă.
8. (fig.) ceea ce provoacă îngrijorare, spaimă; pericol iminent.
9. proporție procentuală a diverse categorii ecologice de specii dintr-un teritoriu sau dintr-o biocenoză.

arătare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (v. arăta)

1. acțiunea de a (se) arăta și rezultatul ei; indicare, stabilire, determinare, precizare.
2. (înv. și pop.) dovadă, mărturie.
3. înfățișare, aspect.
4. halucinație, vedenie.
5. (concr.) ființă care nu seamănă a om; monstru, pocitanie; (mai ales în basme) stafie, fantomă.
6. persoană foarte slabă.

FASMO-

Parte de vorbire:  prefix  
Etimologie: (gr. phasma „apariție, fantomă”)

1. „strigoi, fantomă”.