impracticabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (după fr. impraticable)

1. (despre drumuri, terenuri) care nu se pot folosi; desfundat.
2. care nu poate fi pus în practică.

impracticabilitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (după fr. impraticabilité)

1. caracterul a ceea ce este impracticabil.
2. caracteristică a unui proiect, plan etc. de a nu putea fi pus în practică.
3. stare a unui drum pe care nu se poate umbla.
4. (antonim) practicabilitate.

demențial, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. démentiel)

1. care ține de demență; referitor la demență sau la demenți; dement.
2. (figurat) care este excesiv, foarte derezonabil; caracterizat prin nebunie, ridiculitate, impracticabilitate.
3. (argotic) extrem de bun.

impracticabilitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (după fr. impraticabilité)

1. caracterul a ceea ce este impracticabil.
2. caracteristică a unui proiect, plan etc. de a nu putea fi pus în practică.
3. stare a unui drum pe care nu se poate umbla.
4. (antonim) practicabilitate.

astupa

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (lat. asstuppare)

1. tr. a închide, a acoperi, a înfunda o gaură, o deschizătură etc., a face să nu se mai vadă (acoperind).
2. a închide, a bara o intrare, o deschizătură; a face inaccesibil sau impracticabil un drum.
3. a acoperi, a înveli.
4. (zgomote, melodii, sunete etc.) a face să nu se audă, depășind în intensitate; a acoperi.
5. fig. (urme) a face să dispară.
6. (fam.) a ~ găuri = a reuși să realizeze unele lucruri strict necesare; a plăti (din) datorii.
7. a-și ~ urechile = a nu voi să audă, să cunoască ceva.
8. a-i ~ cuiva ochii = a nu lăsa pe cineva să vadă realitatea.
9. intr. (despre șanțuri, conducte etc.) a se închide prin depuneri (de noroi, de nisip etc.); a se înfunda.

practicabilitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. practicabilité, praticabilité; eng. practicability)

1. starea, caracterul a ceea ce este practicabil.
2. calitate a unui lucru de a putea fi folosit.
3. calitate a unui lucru de a putea fi executat sau realizat; fezabilitate.
4. calitate a unui lucru de a permite trecerea fară greutate și fără pericol.
5. (anton.) impracticabilitate.

înzăpezit, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (înzăpezi)

1. care este acoperit cu zăpadă.
2. (despre drumuri) care a devenit impracticabil din cauza zăpezii.
3. (despre vehicule) care este imobilizat în zăpadă.
4. (despre călători) blocat în vehicule din cauza zăpezii.
5. (var.) înzepezit, (reg.) înzăpădit.

înzăpezire

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (înzăpezi)

1. acțiunea de a (se) înzăpezi și rezultatul ei; înzăpezit.
2. acoperire cu zăpadă.
3. împotmolire a autovehiculelor în zăpadă.
4. blocare a călătorilor în vehicule din cauza zăpezii.
5. impracticabilitate a drumurilor.