Dictionar

interesa

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. /s’/intéresser, it. interessare)

1. tr. a face pe cineva părtaș la o acțiune; a câștiga pe cineva pentru o afacere, pentru o acțiune etc.
2. refl. a manifesta interes (pentru).
3. a se informa.
 

cointeresa

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. coïntéresser)

1. a interesa pe cineva într-o acțiune, într-o afacere comună; a stimula cuiva interesul pentru ceva.
 

dezinteresa

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. désintéresser)

1. refl. a-i lipsi cuiva interesul pentru cineva sau ceva; a nu se ocupa de...
 

interesant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. intéressant)

1. care prezintă interes.
 

interesat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (interesa)

1. care este în cauză, care are interes într-o afacere.
2. foarte atașat intereselor personale; meschin.
3. care are în vedere un interes.
 

absorbi

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. absorber, lat. absorbere)

1. tr. a se îmbiba, a suge, a încorpora ceva.
2. a prelua cunoștințe, idei, elemente specifice etc., asimilându-le în propria structură.
3. (despre corpuri poroase) a atrage în sine; a lăsa să pătrundă în sine; a îmbiba.
4. (fig.) a preocupa intens.
5. refl. (fig.) a se cufunda în gânduri.
6. (fig.) a interesa foarte mult pe cineva; a preocupa.
7. fig. a preocupa în întregime; a captiva.
 

altruism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. altruisme)

1. atitudine binevoitoare și dezinteresată în favoarea altora; principiu etic preconizând asemenea atitudine.
 

apologetism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (apologet + -ism)

1. laudă exagerată, apărare servilă și interesată; apologie.
 

apologie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. apologie, lat., gr. apologia)

1. laudă exagerată, apărare servilă și interesată; apologetism.
2. scriere, cuvântare prin care se ia apărarea cuiva sau a ceva.
 

cointeresa

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. coïntéresser)

1. a interesa pe cineva într-o acțiune, într-o afacere comună; a stimula cuiva interesul pentru ceva.
 

context

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. contexte, lat. contextus)

1. text mai cuprinzător dintr-o scriere în care se încadrează un cuvânt, o expresie etc., interesante dintr-un anumit punct de vedere.
2. ~ minimal = cea mai mică îmbinare de cuvinte prin care se poate ilustra un raport sintactic, o valoare a unei forme.
3. cuprins.
4. (fig.) ansamblu de circumstanțe care însoțesc un eveniment; conjunctură, situație specifică.