panica

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. paniquer)

1. tr. (fam.) a înnebuni, a scoate din minți, a îngrozi.
2. refl. a-și pierde capul.

panicard, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. paniquard)

1. I. care denotă, manifestă panică; care se lasă ușor cuprins de panică; (fam.) panicos.
2. care provoacă (nejustificat) panică.
3. II. persoană căreia îi lipsește controlul, care se lasă ușor cuprins de panică.

hacienda

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (sp. hacienda)

1. mare proprietate agricolă în America Latină hispanică.

obsidional, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. obsidional, lat. obsidionalis)

1. (ant.) referitor la asediul unui oraș, de asediu.
2. (psih., sociol.) care lovește locuitorii unui oraș asediat.
3. (despre boli infecțioase) care survin în cursul războiului de tranșee.
4. (ant.) coroană ~ă = coroana acordată celui care a livrat un oraș asediat.
5. (ist.) monedă ~ă = monedă bătută în timpul unui asediu pentru a compensa deficitul.
6. (patol.) delir ~ = delirul, nebunia unei persoane care se crede asediată, persecutată.
7. (psih., sociol.) febră ~ă = psihoză sau panică colectivă a unei populații asediate.

panicard, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. paniquard)

1. I. care denotă, manifestă panică; care se lasă ușor cuprins de panică; (fam.) panicos.
2. care provoacă (nejustificat) panică.
3. II. persoană căreia îi lipsește controlul, care se lasă ușor cuprins de panică.

terorism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. terrorisme)

1. folosirea deliberată și sistematică a unor mijloace violente sau amenințări de natură să provoace teamă și neîncredere, panică și nesiguranță, ignorând orice norme umanitare.

hărțui

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (harță + -ui)

1. tr. a necăji pe cineva cu tot felul de neplăceri, probleme, întrebări etc., a nu lăsa în pace pe cineva; a cicăli, a sâcâi, a pisa.
2. a desfășura atacuri scurte și repetate asupra inamicului cu scopul de a-i provoca panică și de a nu-i permite deplasarea, pregătirea unor acțiuni de luptă, aprovizionarea etc.
3. (reg; cu privire la câini) a întărâta, a zădărî.
4. refl. a purta discuții repetate și contradictorii cu cineva, a se lua la ceartă sau la bătaie; a se încăiera.
5. a ~ sexual = a face avansuri unei colege sau subordonate.
6. (var.) a hârțui.

hărțuire

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (v. hărțui)

1. acțiunea de a (se) hărțui; harță, hărțuială, hărțuit, încăierare.
2. desfășurare a unor atacuri scurte și repetate asupra inamicului cu scopul de a-i provoca panică și de a-i împiedica acțiunile.
3. necăjire a cuiva cu tot felul de neplăceri; cicălire, sâcâire.
4. (reg.) asmuțire a unui câine.
5. purtare a unor discuții repetate și contradictorii cu cineva.
6. ~ sexuală = comportament inadecvat prin care o persoană, angajator, angajat sau lucrător extern dintr-o companie, acționează în vederea obținerii favorurilor de natură sexuală în beneficiul propriu sau în beneficiul unei terțe părți.