Dictionar

solemnitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. solemnitas)

1. însușirea a ceea ce este solemn; seriozitate, gravitate; măreție.
2. mare ceremonie publică pentru sărbătorirea unui eveniment.
 

apoteoză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. apothéose, lat., gr. apotheosis)

1. (ant.) solemnitate de trecere (a unui erou, a unui împărat) în rândul zeilor.
2. (fig.) preamărire, slăvire, glorificare.
3. denumire a scenelor finale cu caracter solemnă și triumfal din opere sau balete; încheiere solemn a unei piese muzicale.
 

bonz

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bonse, port. bonso)

1. preot, călugăr budist.
2. personaj de o solemnitate ridicolă
3. (fig.; ir.) șef, lider, om influent într-un partid politic.
 

ceremonie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cérémonie, lat. caeremonia)

1. formalitate (de protocol) la oficierea unui act solemn; solemnitate.
2. formă exterioară a unui cult (religios).
3. ansamblul regulilor de politețe, prescrise în raporturile dintre membrii unei societăți, sau grupări sociale.
 

instala

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. installer)

1. tr. a așeza, a monta o mașină, aparate etc.
2. a pune cu oarecare solemnitate pe cineva într-o funcție, într-un post de răspundere.
3. refl. a se stabili într-o locuință, localitate.
4. (fam.) a se așeza comod, confortabil.
 

invitație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. invitation, lat. invitatio)

1. invitare.
2. bilet, scrisoare etc. prin care cineva este solicitat să participe la o solemnitate, la un spectacol etc.
 

oracular, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. oraculaire)

1. referitor la oracol, de oracol; ca un oracol; (înv.) oraculos.
2. care este autoritar ca un oracol; care rostește cuvinte demne de un oracol.
3. care are anumite caracteristici (autoritate, solemnitate) specifice unui oracol.