Dictionar

divulgator, -oare

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. divulgateur, lat. divulgator)

1. cel care divulgă, care face public.
2. persoană care dezvăluie un secret, care comunică informații persoanelor neîndreptățite să le cunoască.
 

just, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. juste)

1. (și adv.) drept, adevărat, echitabil.
2. îndreptățit, întemeiat, legitim.
3. (despre oameni) care procedează și judecă drept.
4. potrivit, corespunzător.
 

legitim, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. légitime, lat. legitimus)

1. întemeiat pe lege, care se justifică prin lege; legal.
2. ~ă apărare = situație în care se comite un act de violență justificat legal, ca un act de apărare împotriva unei agresiuni imediate și injuste.
3. just, drept; justificat, îndreptățit.
 

partaj

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. partage)

1. împărțire a unei moșteniri între persoanele îndreptățite s-o stăpânească, făcută de o instanță judecătorească sau de succesori între ei.
2. împărțeală.
3. folosirea aceluiași canal de frecvențe de emisiuni de către mai multe stații de radioemisiune.
 

pironism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. pyrrhonisme, cf. Pyrrhon, filozof grec din antichitate)

1. doctrina filozofului Pyrrhon, care susținea că nici o afirmație nu poate fi socotită mai îndreptățită decât alta, lucrurile fiind incognoscibile; scepticism filozofic.
2. (prin ext.) scepticism radical.
 

recunoaște

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după fr. reconnaître)

1. tr. a identifica un lucru, o persoană etc. cunoscute mai înainte.
2. a admite ca bun, ca adevărat; a mărturisi.
3. (jur.) a considera și a arăta că (un guvern, un stat) este îndreptățit să-și exercite puterea, să existe.
4. (mil.) a cerceta terenul pe unde urmează să meargă o unitate.
5. a se arăta recunoscător.
6. refl. a-și descoperi în altul trăsăturile caracteristice.