Dictionar

identitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. identité, lat. identitas)

1. însușirea a ceea ce este identic.
2. asemănare, similitudine perfectă.
3. ansamblu de date prin care se identifică o persoană.
4. (mat.) egalitate între două expresii algebrice, adevărată, indiferent de valorile numerice ale literelor ce le compun.
 

transidentitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. transidentité)

1. identitate sexuală psihică în contradicție cu sexul biologic.
2. identitate plurală, care traversează mai multe definiții (ex. transculturalitate și transidentitate).
 

admirator, -oare

Parte de vorbire:  adj., s.m.f.  
Etimologie: (fr. admirateur, lat. admirator)

1. (persoană) care admiră ceva sau pe cineva.
2. ~ secret = cineva care admiră o altă persoană, dar își păstrează identitatea secretă față de acea persoană.
 

anonimitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (germ. Anonymität)

1. calitatea sau starea de a fi anonim; însușirea de a fi anonim; anonimat.
2. situația în care identitatea persoanei care acționează este necunoscută.
 

asonanță

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. assonance, it. assonanza)

1. rimă imperfectă sprijinită numai pe identitatea vocalei finale accentuate.
2. repetare a aceleiași vocale accentuate într-un vers sau într-o frază, însoțită de consoane asemănătoare, pentru a produce efecte expresive.
 

buletin

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bulletin)

1. act, livret oficial care atestă identitatea unei persoane.
2. adeverință prin care se consemnează ceva.
3. scurtă comunicare oficială cuprinzând informații de actualitate.
4. periodic editat de o instituție specializată: referate, studii și informații dintr-un anumit domeniu; publicație periodică oficială care cuprinde legi, decrete, decizii etc.
5. ~ de vot = imprimat cu numele candidaților la o alegere.
 

comunitarism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (comunitar + -ism, cf. fr. communautarisme)

1. caracter comunitar.
2. doctrină care vizează organizarea societății sub formă de comunități de persoane care împărtășesc aceeași identitate culturală, etnică sau religioasă.
 

consens

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (lat., fr. consensus)

1. acordul tacit, sau fără opoziție categorică, pe un anumit subiect; acord între persoane, înțelegere deplină, identitate de opinii.
2. (fiziologie) interdependența mai multor organe în îndeplinirea funcțiilor vitale.
3. (antonime) dezacord, disensiune.