OK
X
algebricește
Parte de vorbire:
adv.
Etimologie: (algebric + -ește)
1.
în
mod
algebric;
pe
cale
algebrică.
2.
după
metodele
și
regulile
algebrei.
bipătrat, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (după fr. bicarré)
1.
(despre
ecuații
algebrice)
care
conține
necunoscuta
în
doi
termeni,
dintre
care
unul
are
un
exponent
de
două
ori
mai
mare
decât
al
celuilalt.
calcul
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. calcul, lat. calculus)
1.
s.
n.
ansamblu
de
operații
(aritmetice,
algebrice
etc.)
urmărind
stabilirea
unor
mărimi.
2.
capitol
al
științelor
matematice
în
care
se
folosește
un
anumit
tip
de
operații.
3.
~
grafic
=
rezolvare
a
unor
probleme
cu
ajutorul
unor
construcții
geometrice;
~
logic
=
operație
analoagă
calculului
matematic
prin
care,
pe
baza
anumitor
reguli,
din
anumite
expresii
logice
sunt
derivate
alte
expresii
logice.
4.
(pl.)
planuri,
combinații,
socoteli.
5.
s.
m.
formație
calcaroasă
care
afectează
diferite
organe
animale
(rinichi,
vezică
etc.).
cub
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. cube, lat. cubus)
1.
corp
geometric
cu
șase
fețe
pătrate,
egale
între
ele.
2.
puterea
a
treia
a
unui
număr
sau
a
unei
expresii
(algebrice).
3.
(adj.)
metru
(sau
decimetru,
centimetru)
~
=
unitate
de
măsură
pentru
volum
egală
cu
volumul
unui
corp
cubic
având
latura
cât
dimensiunea
liniară
respectivă.
dimensional, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (germ. dimensional, fr. dimensionnel)
1.
referitor
la
una
sau
mai
multe
dimensiuni.
2.
care
se
referă
la
talia
unui
sector
de
activitate
economică.
3.
(matem.)
analiză
~ă
=
analiză
care
se
bazează
pe
relații
algebrice
stabilite
pentru
a
determina
anumite
mărimi
fizice.
elementar, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. élémentaire, lat. elementarius)
1.
de
bază,
esențial,
fundamental.
2.
care
cuprinde
principiile
de
bază
ale
unei
discipline,
științe
etc.
3.
învățământ
~
=
prima
treaptă
a
învățământului
cu
caracter
obligatoriu,
unde
se
predau
elementele
de
bază.
4.
foarte
simplu,
rudimentar.
5.
(mat.)
funcție
~ă
=
funcție
rațională,
trigonometrică,
exponențială,
logaritmică
etc.,
precum
și
funcțiile
obținute
din
acestea,
printr-un
număr
finit
de
operații
algebrice
de
compunere
sau
de
inversare.
6.
care
ține
de
natură
și
de
fenomenele
ei.
identitate
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. identité, lat. identitas)
1.
însușirea
a
ceea
ce
este
identic.
2.
asemănare,
similitudine
perfectă.
3.
ansamblu
de
date
prin
care
se
identifică
o
persoană.
4.
(mat.)
egalitate
între
două
expresii
algebrice,
adevărată,
indiferent
de
valorile
numerice
ale
literelor
ce
le
compun.