Dictionar

amețeală

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (ameți + -eală)

1. stare în care omul își pierde simțul echilibrului din cauza unor tulburări circulatorii, vestibulare etc. și are impresia că totul se clatină și se învârtește în jurul lui.
2. (fig.) pierderea stăpânirii de sine, sub influența, unei emoții sau a unei impresii puternice.
 

vertigofobie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. vertigophobie)

1. (med.) fobie de vertij, de amețeală; dinofobie.
 

vertij

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. vertige)

1. senzație de lipsă de echilibru în spațiu, amețeală (la vederea abisurilor).
 

zăpăcire

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (zăpăci)

1. acțiunea de a (se) zăpăci și rezultatul ei; buimăceală, amețeală, tulburare.
2. pierdere (temporară) a judecății normale în fața unei situații neașteptate, dificile, confuze, din cauza unei emoții, a unei boli etc.
3. (antonim) dezmeticire.
 

dezmeticire

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (dezmetici)

1. faptul de a (se) dezmetici; dezmeticit.
2. revenire, trezire sau aducere la realitate; revenire la starea normală (dintr-o amețeală, dintr-o emoție puternică).
3. (figurat) clarificare (asupra unei probleme, neînțelegeri etc.).
4. (var.) dezmetecire.
5. (antonime) buimăcire, năucire, zăpăcire.
 

amețitură

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (ameți + -itură)

1. tulburare a echilibrului stării fizice a unei persoane (din cauza bolii, a indispoziției, a emoției); amețeală.
 

DINO-

Parte de vorbire:  prefix  
Etimologie: (gr. dinos „amețeală, vârtej”)

1. „vertij, amețeală”.