călăuză

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (tc. kilavuz, ngr. kalaúzis)

1. persoană care îndrumă într-o acțiune, într-un domeniu de cercetare etc.; conducător, îndrumător.
2. persoană care însoțește pe cineva spre a-i arăta drumul și a-i da explicațiile necesare; ghid.
3. îndreptar, ghid.
4. (var.) călăuz.

călăuzi

Parte de vorbire:  vb. tr., refl.  
Etimologie: (călăuz[ă] + -i)

1. tr. a conduce pe cineva pe un drum.
2. a îndruma, a învăța, a povățui.
3. refl. a se orienta, a se conduce după...
4. (var.) (înv.) a (se) călăuzli.

călăuzire

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (v. călăuzi)

1. acțiunea de a călăuzi; îndrumare.
2. (var.) (înv.) călăuzlire.

călăuzit, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (v. călăuzi)

1. condus pe un drum; îndrumat; orientat.
2. (var.) (înv.) călăuzlit.

călăuzitor, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (v. călăuzi)

1. care călăuzește, care îndrumă; îndrumător.
2. care servește drept călăuză.

frecălău

Parte de vorbire:  s.n. (regional)  
Etimologie: (freca + -ălău)

1. băț gros și neted, folosit la mestecarea mămăligii et cetera; făcăleț.

bac 3

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bac)

1. carte fără valoare (la jocul de maca).
2. (fam.) bacalaureat.

busolă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. boussole)

1. instrument dintr-un ac magnetic și un cadran gradat, cu care se determină nordul geomagnetic.
2. a-și pierde ~a = a se zăpăci.
3. (fig.) călăuză, conducător, ghid.

carnefice

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (it. carnefice)

1. cel care executa pedeapsa cu moartea, pedeapsa capitală; călău, gâde.

cicerone

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. cicerone, fr. cicérone)

1. călăuză, ghid care însoțește vizitatorii unui oraș, ai unui muzeu etc.

conduce

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (lat. conducere)

1. tr. a îndruma un grup de oameni, o instituție, o organizație.
2. (sport) a fi în fruntea clasamentului.
3. (fig. a dirija o discuție; a călăuzi, a supraveghea desfășurarea unei dezbateri.
4. a acompania, a însoți pe cineva.
5. a dirija mișcarea, mersul unui vehicul; a șofa.
6. refl. a se comporta, a se orienta (după).

deviză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. devise)

1. formulă scurtă care exprimă o idee călăuzitoare în comportarea sau în activitatea cuiva.
2. (herald.) figură emblematică ce însoțește un scut, un blazon.