OK
X
procidență
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. procidence)
1.
(med.)
ieșire
spre
exterior
a
unui
organ
sau
a
unei
părți
dintr-un
organ.
corelativ, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. corrélatif, lat. correlativus)
1.
care
se
află
în
corelație.
2.
element
~
(și
s.
n.)
=
cuvânt
(adverb,
conjuncție
etc.)
care
intră
în
corelație
cu
un
alt
cuvânt,
care
indică
un
raport
de
reciprocitate;
corelator;
noțiuni
~e
=
noțiuni
care
conțin
note
arătând
existența
unei
anumite
legături
reciproce
între
două
obiecte
ale
gândirii.
corelator
Parte de vorbire:
s.m.
Etimologie: (germ. Korrelator)
1.
ceea
ce
corelează
sau
provoacă
corelație.
2.
cuvânt
(adverb,
conjuncție
etc.)
care
intră
în
corelație
cu
un
alt
cuvânt,
care
indică
un
raport
de
reciprocitate;
element
corelativ.
corelație
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. corrélation, lat. correlatio)
1.
relație
reciprocă
între
lucruri
sau
fenomene;
interdependență.
2.
relație
de
reciprocitate
între
cuvinte
sau
unități
sintactice,
în
cadrul
propoziției
sau
frazei.
3.
raport
de
excludere
între
termeni
care
contractează
aceeași
relație
în
mod
alternativ.
4.
(mat.)
transformare
biunivocă
prin
care
unui
punct
îi
corespunde
un
plan,
și
reciproc,
deci
unei
drepte,
o
dreaptă.
5.
coeficient
de
~
=
mărime
măsurând
relația
de
similitudine
între
doi
factori.
inerență
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. inhérence)
1.
calitatea,
starea
a
ceea
ce
este
inerent.
2.
caracteristică
a
unei
relații
de
reciprocitate
între
două
categorii
sintactice
presupuse
în
cadrul
aceleiași
unități.
interasistență
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (inter- + asistenţă)
1.
asistență
cu
caracter
de
reciprocitate.
2.
formă
de
activitate
metodică
a
cadrelor
didactice
în
asistența
reciprocă
la
lecții,
în
scopul
unui
schimb
de
experiență.
mutualist, -ă
Parte de vorbire:
I. adj., II. s.m.f.
Etimologie: (fr. mutualiste)
1.
I.
referitor
la
mutualism.
2.
care
se
bazează
pe
reciprocitate,
mutualitate.
3.
II.
adept
al
mutualismului.
4.
membru
al
unei
societăți
de
ajutor
reciproc.